Care sunt destinațiile preferate de români pentru vacanța de Paște. Șoferii și-au testat răbdarea încă de la ieșirea din țară

×
Publicitate

Românii care au ales să plece cu mașina în vacanță în Bulgaria, Grecia, Turcia sau spre vestul Europei și-au testat răbdarea încă de la ieșirea din țară.

În vamile din sud-estul României, dar și în vest, oamenii au de asteptat cel putin cate o ora. Vama Veche este punctul cel mai aglomerat în acest moment.

La ora 11.00, la punctul de trecere a frontierei Vama Veche, timpul de așteptare depășea o oră.

Cei mai mulți dintre turiști se îndreapta spre stațiunile din Bulgaria, Grecia, dar și spre Turcia.

Autoritățile le recomandă celor care nu au plecat încă la drum să folosească și al doilea punct de frontieră, de la Negru Vodă. Chiar dacă vor avea de făcut mai mulți kilometri până la destinație, vor recupera - pentru că nu vor sta la coadă pentru trecerea frontierei.

Și românii care au ales să își petreacă sărbătorile în străinătate au de așteptat mai bine de o oră în vămile din vestul țării.

La ieșirea din țară pe A1, la Nădlac 2, de la primele ore traficul s-a aglomerat pe cele șase artere, peste 80 de minute e timpul de așteptare, unde s-a format o coadă întinsă pe 1 kilometru.

Cei mai mulți români, cu mașinile pline de cadouri, ouă roșii, cozonaci și pască spun că pornesc spre cei dragi cu care să petreacă sărbătorile împreună.

Dar și variantele unor zile de relaxare la Viena sau Budapesta i-au determinat pe românii din județele din vestul țării să pornească la drum.

Spun că au ales city-break-uri în Austria și Ungaria datorită drumului scurt, până în 5 ore, dar și pentru a face unele cumpărături.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62231434
Aglomeraţie în gări, înainte de Paște. Operatorii feroviari au fost nevoiți să suplimenteze numărul de vagoane
Sunt aglomerate drumurile, dar și gările din toată țara. Din Capitală au plecat trenuri pline spre Moldova, Oltenia și Transilvania, și spre stațiunile de la munte sau de pe litoral.
62339678
Vinerea Mare, zi de post și reculegere. Credincioșii se vor aduna în jurul bisericilor şi vor cânta Prohodul Domnului
Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, care amintește, potrivit credinței creștine, de ziua în care a pătimit și a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Unii țin astăzi post sever, în așteptarea Învierii.
62339637
123.000 de ţigarete confiscate de polițiștii din Caraş-Severin. Un bărbat a fost reţinut. Care este prejudiciul
Un bărbat din Caransebeş a fost reţinut pentru 24 de ore pentru contrabandă cu ţigări, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin.