Care este starea copiilor internaţi după toxiinfecția alimentară din tabăra de la Vârtop. Precizările DSP

62376139
Shutterstock

Toţi copiii şi adulţii internaţi miercuri în urma toxiinfecţiei alimentare semnalate în tabăra din staţiunea Vârtop au fost externaţi şi se simt bine, a declarat joi, pentru Agerpres, directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.

"Copiii sunt bine, profesoarele la fel, astăzi li s-au făcut biletele de externare şi aşteaptă să plece acasă. Aşteptăm şi noi să vedem rezultatele de la veterinari, să ştim ce au găsit în probele de aliment", a declarat dr. Rahotă.

Amendă pentru administratorul hotelului din Vârtop

Potrivit acesteia, echipa de inspectori ai DSP Bihor aflată în control la hotelul Cristalin din Vârtop care i-a găzduit pe turişti au iniţiat o amendă, având în vedere că, potrivit dr. Rahotă, administratorul nu ar avea acte pe punctul de lucru, firma având sediu şi un bistro în Oradea, dar fără să aibă documente în regulă pe punctul de lucru din Vârtop.

"Nu au declarat punctul de lucru. Nu ne-au pus la dispoziţie certificatul constatator de la Oficiul Registrului Comerţului. De asemenea, au fost trimise probe la laborator pentru examenul clinic al angajaţilor, care nu aveau fişa de aptitudini, de la medicul de medicina muncii. Sunt trei angajaţi la bucătărie şi doi la cazare", a menţionat dr. Daniela Rahotă.

Miercuri, după evaluarea medicală şi acordarea primului ajutor medical, au fost transportaţi la spital 16 copii şi 2 adulţi, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Oradea. Aceştia prezentau simptome uşoare spre medii, specifice pentru toxiinfecţii alimentare: greaţă, vărsături, dureri abdominale.

Ceilalţi copii şi două profesoare din grupul de la Bucureşti, fără simptome, au fost relocaţi miercuri seară la Oradea, ca măsură de protecţie şi supraveghere temporară.

Potrivit inspectorului şcolar general Alin Serafim Ştefănuţ, 10 copii din grupul de la Bucureşti au fost cazaţi în internatul Colegiului Economic "Partenie Cosma" din Oradea, în baza unui parteneriat între Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

"Aseară au ajuns părinţii pentru trei copii, astfel că peste noapte au rămas şapte copii cazaţi, iar azi dimineaţă mai erau cazaţi cinci copii. Azi se vor externa şi cei din spital şi vor pleca la Bucureşti cu un autocar. Copiii au beneficiat de cazare în condiţii sigure, în internatul colegiului, şi au primit hrană rece, nu mâncare gătită, pentru a evita generarea altor simptome", a declarat, pentru Agerpres, Alin Ştefănuţ.

Anchetă epidemiologică în desfășurare

Organele abilitate derulează o anchetă epidemiologică pentru stabilirea cauzei exacte a îmbolnăvirilor survenite în cadrul taberei organizate în zona turistică Vârtop. Aici sosiseră în cursul zilei de duminică două grupuri de turişti: unul de la Bucureşti format din 33 persoane: 29 copii şi 4 adulţi şi unul din Timişoara, format din 25 persoane: 20 copii şi 5 adulţi. Simptomele s-au manifestat doar la turiştii din primul grup.

În noaptea de marţi spre miercuri, 9 iulie, a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în staţiunea Vârtop, fiind cazate 57 de persoane - 49 de copii şi 8 adulţi.

Incidentul a fost raportat prin 112, iar din cauza numărului mare de persoane implicate, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, pentru mobilizarea rapidă a resurselor medicale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62559009
Doi șoferi morți, după un accident teribil între o mașină și o autoutilitară, în Teleorman. Unul dintre vehicule a luat foc

Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit joi pe DN 54, între Izlaz și Gârbov. Mașina a luat foc în urma impactului, iar ambii șoferi au decedat.

 

62559004
Regizorul Tudor Giurgiu, revoltat de condițiile din Aeroportul Otopeni: E mizerie. Bagajele îți ajung la peste 45 de minute

Regizorul Tudor Giurgiu a postat pe Facebook un mesaj în care descrie condițiile deplorabile din toaletele Aeroportului Otopeni, în ciuda profiturilor mari ale companiei care administrează aeroportul.  

62558999
Copilul de 11 ani căutat în București după ce a plecat de acasă a fost găsit în siguranță

Un mesaj Ro-Alert a fost emis în București pentru găsirea unui copil de 11 ani care ar fi plecat de acasă voluntar și nu s-a mai întors. Copil a fost ulterior găsit și s-a întors în siguranță acasă. 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.