Când vor putea solicita bucureștenii eliberarea noului buletin electronic. Precizarea MAI despre cipul din interior

62526067

Bucureştenii vor putea solicita peste două săptămâni eliberarea cărţii electronice de identitate, a anunţat, vineri, secretarul de stat în Ministerul de Interne Bogdan Despescu.

"Cartea electronică de identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip şi în acest cip sunt 11 servicii digitale şi facilitează o interacţiune mai bună a cetăţeanului cu autorităţile publice. Nu se limitează în niciun fel libertăţile individuale ale cetăţenilor prin această carte electronică de identitate. Similar acestei cărţi sunt alte asemenea modele în spaţiul Uniunii Europene. Este concepută pentru a oferi siguranţă, o siguranţă crescută pentru a preveni fraudele, falsurile documentelor şi, bineînţeles, furtul de identitate. Din punctul nostru de vedere, această carte de identitate oferă elemente de protecţie de ultimă oră", a declarat Despescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a adăugat că proiectul cărţii electronice de identitate este inclus în PNRR, ţinta fiind eliberarea a cinci milioane până în luna iunie 2026.

Potrivit secretarului de stat în MAI, joi, la Cluj, au fost preluate 67 de cereri pentru noua carte electronică de identitate, potrivit Agerpres.

"Următorul oraş va fi Bucureşti, undeva peste două săptămâni, iar, în maxim două luni, vom extinde în toată ţara, la cele 674 de servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor", a transmis Bogdan Despescu.

"Această carte nu conţine funcţii care permit urmărirea geografică. Aşa cum ştim, pe baza unor dispozitive, există posibilitate, dar această carte nu permite localizarea din punct de vedere al urmăririi geografice. Cipul este similar cu cel din paşapoartele pe care le folosim astăzi şi pe care le folosim în deplasările în afara ţării, mai ales în zona externă Schengen. Informaţiile sunt accesibile numai titularului cărţii", a explicat Bogdan Despescu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62529577
Bogdan Peșchir, audiat la Parchetul General. Procurorii propun arestarea preventivă a omului de afaceri

Bogdan Peșchir a fost audiat vineri la Parchetul General. Omul de afaceri va fi dus vineri în fața unui magistrat cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația de corupere a alegătorilor.

62337659
Dan Diaconescu scapă momentan de condamnarea la opt ani de închisoare. Procesul va fi reluat de la zero la Judecătoria Tulcea

Procesul lui Dan Diaconescu, în care fusese condamnat în luna februarie, la opt ani şi patru luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată, va fi reluat.  

62515613
Fifor (PSD): Cărțile de identitate electronice sunt opționale. Nimeni nu este obligat să își preschimbe actul de identitate

Mihai Fifor, senator PSD, clarifică principalele aspecte legate de cărțile de identitate electronice: sunt opționale, gratuite și respectă legislația privind identificarea genului.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.