Camera ascunsă. Reacția unor farmaciști atunci când li se duc medicamente expirate

×
Publicitate

În zadar avem de patru ani un ordin de ministru care ne obligă să ducem medicamentele expirate la farmacii, nu să le aruncăm la gunoi.

Cei mai mulţi habar n-au că poluează mediul cu substanţe periculoase, iar unii farmacişti ridică din umeri când sunt întrebaţi dacă primesc pastilele cu termenul de garanţie depăşit.

"Bună ziua! Am şi eu câteva medicamente expirate. Ce pot să fac cu ele?
Încercaţi la farmaciile din lanţurile mai mari să le lăsaţi acolo.
Nu mi le puteţi primi aici?
Nu, aici nu se poate."

Nedumerit, după câteva minute, farmacistul se îndura să primească medicamentele expirate, deşi recunoaşte că procesul este în zadar. Spune că din această farmacie din Capitală pastilele adunate de la pacienţi nu au mai fost ridicate de 2 ani.

"La noi e mai complicat... haideţi daţi-le la mine, dar eu nu ştiu ce să fac cu ele.
Da aşa e.
La noi e mai greu cu colectarea"

Reprezentanţii farmaciei au vrut să îi ia apărarea angajatului.

Corina Moisei, farmacist şef: Eu cred că este o întâmplare, o greşeală din partea lui.
Reporter: Dar mai era şi o altă colega care susţinea același lucru?
Corina Moisei, farmacist şef: Nu o cunosc pe acea colegă."

Din farmacii, medicamentele expirate trebuie colectate de firme specializate şi incinerate. Şi la acest capitol, unele firme stau prost.

"Bună ziua! Am şi eu cateva medicamente expirate. Ce pot să fac cu ele?
Încercaţi la cei care au lanţuri de farmacii că la noi nu vine nimeni să le ridice. Am plătit tot anul de pomană."

De patru ani avem un ordin al Ministerului Sanătății care ne obligă să nu aruncăm medicamentele expirate şi să le ducem la farmacie. În tot acest timp însă nimeni nu a creat un plan concret de colectare a doctoriilor şi nici măcar o campanie prin care oamenii să fie informaţi de riscuri.

"Ştiu că ar trebui duse la farmacie. Am încercat, dar nu mi le-au primit aşa că le-am aruncat la gunoi."

Nici nu e de mirare că medicamentele expirate sunt aruncate peste tot. Statul nu a prevăzut sancţiuni pentru cei care poluează astfel mediul.

Liliana Nichita, expert deşeuri: "Medicamentele aruncate la coş ajung la gropile de gunoi, acolo unde intră în contact cu alte substanţe, nu cred că îşi doreşte nimeni să bea o apă pe care o consideră potabilă şi de fapt să fie încărcată cu substanţe care pot să ducă la îmbolnăviri."

Farmaciştii spun că ordinul Ministerului Sănătăţii care reglementează traseul pastilelor expirate nu este suficient.

Dumitru Lupuliașa, preşedintele Colegiului Farnaciștilor: "Ar fi trebuit să existe nişte norme, în care să se spună care sunt paşii care trebuie făcuţi de la momentul colectării mai departe."

Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii: "Ministerul Sănătăţii are în vedere noi reglementări pentru colectarea medicamentelor expirate. În acest demers vom implica şi municipalitatea, aşa cum se întâmplă în celelalte ţări."

În alte ţări europene, locuitorii sunt obişnuiţi să recicleze chiar şi medicamentele, nu doar gunoiul. De pildă, în Franţa în anul 2016, au fost colectate peste 180 de grame de medicamente pe cap de locuitor, iar din energia rezultată au fost încălzite numeroase locuinţe.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Un tânăr din Deva a returnat portofelul plin cu bani, pierdut de un cetățean italian

Un tânăr de 27 de ani, din Deva, le-a predat poliţiştilor un portmoneu cu carduri, 800 de euro şi 375 de lei, dar şi cu mai multe acte de identitate ce aparţin unui cetăţean italian.

Localnicii care fac treaba primăriei. Gropile, semnalizate cu indicatoare improvizate

Odată cu schimbările bruşte de temperatură, asfaltul pe multe drumuri judeţene are de suferit. Gropile nereparate la timp se transformă în adevărate cratere, iar şoferii sunt disperaţi.

Începe Anul Câinelui de Pământ în zodiacul chinezesc. Ce schimbări va aduce

Pentru cei care cred în zodiacul chinezesc, la noapte intrăm în Anul Câinelui de Pământ, iar astrologii spun că perioada următoare va împrumuta ceva din însuşirile prietenului nostru patruped: blândeţe, dragoste, răbdare, loialitate.

Recomandări
Ședință la Cotroceni după ce Comisia Europeană a respins legea salarizării. Ce probleme are proiectul în forma actuală

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii din fosta coaliţie guvernamentală şi miniștrii demiși ai Finanţelor şi Fondurilor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanţate prin PNRR.

Parlamentarii s-au răzgândit, la trei ani după ce au votat pentru examen de admitere la liceu. Acum vor să amâne concursul

Admiterea la liceu, pe care unitățile de învățământ au varianta de a o organiza din 2027 după Evaluarea Națională, ar putea fi amânată. Asociațiile de elevi, părinți și ONG-urile reclamă că acest examen produce inechități.

Calculele Ministerului Educației. Câți bani ar economisi dacă ar tăia din bursele copiiilor orfani și din familii sărace

Propunerea de a tăia bursele școlare în vacanță este criticată. Zeci de organizații neguvernamentale atrag atenția că mii de copii ar putea fi nevoiți să renunțe la cursuri.