Bucureștiul îngheață. Capitala se află sub un nou cod de ninsori viscolite

×
Publicitate

După ziua de marți, Capitala înfruntă o zi... și mai rea. În București a fost instituit un nou cod de ninsori viscolite.

În București se circulă foarte greu, sunt porțiuni de carosabil unde nu s-a intervenit deloc cu utilaje de deszăpezire.

Șoferii sunt nevoiți să reducă viteza și astfel se produc ambuteiaje.

Pe trotuare este la fel de rău, pentru că oamenii sunt forțați să își facă singuri cărări de acces prin zăpadă.

O problemă există și pe străzile lăturalnice, dintre blocuri, după ce reprezentanții primăriilor au anunțat că acestea nu reprezintă o prioritate.

În București, dimineață, în jurul orei 09.00, erau aproximativ minus 10 grade Celsius, în condițiile în care Bucureștiul se află sub incidența avertizării ANM de Cod Portocaliu până la 1 martie, ora 10.00.

Vântul sufla suficient de tare pentru ca temperatura resimțită în aer să fie de aproximativ minus 15 grade Celsius.

În București a început să ningă încet, dar constant, încă de marți seara, astfel că este de așteptat ca stratul de zăpadă să se mărească până miercuri seara.

La periferia orașului, vântul va sufla cu rafale de 40-45 de km/h .

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61943661
Cum s-a făcut deszăpezirea pe Autostrada Timișoara – Arad – Nădlac. Video

Pe Autostrada Timişoara – Arad – Nădlac utilajele de deszăpezire au acţionat, miercuri dimineaţa, în tandem, pe trei fronturi concomitent, acoperind toată lăţimea unui sens de şosea de mare viteză.

61943655
O ursoaică şi puiul ei, filmaţi de câţiva schiori pe pârtia din Predeal

Urşii şi-au făcut apariţia din nou pe pârtia din Predeal. Câţiva schiori au reuşit să-i filmeze şi se pare că ar fi vorba de o ursoaică şi puiul ei.

61943651
Accident cu un mort şi 4 răniţi între Galaţi şi Tecuci din cauza poleiului. Poliţia a amendat CNAIR

Accident grav pe Drumul Naţional 25, între Galaţi şi Tecuci. Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar un altul este în comă după ce şoferul unei camionete a derapat din cauza poleiului şi a lovit frontal un microbuz.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.