Ospăț la înălțime, în inima Bucovinei. Ce delicii îi așteaptă pe turiști de Paște: „N-am mâncat niciodată așa ceva”

×
Publicitate

Căutată pentru tradiții și liniștea mănăstirilor, Bucovina poate fi și un loc plin de aventură.

Fie că este vorba despre un ospăț în aer liber, la 1.600 de metri altitudine, ori o plimbare cu barca pneumatică pe apele repezi ale Bistriței, ținutul este o gazdă generoasă pentru turiști.

În Munții Călimani, la peste 1.600 de metri altitudine, oamenii au întins masa. O parte din bucate au fost gătite pe loc.

Pe lângă pește, în meniu au intrat și drob cu cremă de leurdă, pâine de casă caldă și friptură cu garnitură de ananas copt.

Femeie: „Demențial! N-am mâncat niciodată așa ceva!”

Două grupuri de turiști au vrut o zi activă.

„Suntem în Valea Bistriței, la poalele Masivului Rarău. Pe aici trece râul Bistrița, care este la un nivel ridicat datorită ploilor, iar curenții sunt suficient de puternici încât să creeze valuri. Așadar, e combinația perfectă.”

Călătoria pe râu durează o oră, iar într-o barcă încap nouă persoane plus ghidul.

Femeie: „Mi-am dorit mereu o astfel de experiență. Avem emoții.”

Mădălina și Iulian și-au dorit doar tihnă în vacanță. Au găsit-o la cort, în Țara Dornelor.

Femeie: „Dacă în București încerci să te ferești de gălăgie, aici e foarte, foarte multă liniște. Avem ca vecini doar câteva animăluțe. E exact ce-ți dorești atunci când îți cauți o oază de liniște.”

Bărbat: „Foarte frumos! Auzim numai natura.”

Adrian Dumitrache, administratorul unității de cazare:„Foarte mulți o caută, în special cei care vin din orașele mari. Aceste corturi, așezate pe platforme, au și aparat de aer condiționat și căldură.”

Cazarea costă între 500 și 700 de lei de persoană pentru întreaga perioadă de Paște.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62536607
După două zile de căutări, pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat

Pompierul căutat în lacul de acumulare de la Siriu a fost găsit decedat şi a fost adus la mal de echipele de intervenţie, a anunţat ISU Buzău.  

62462258
Un bărbat din Dolj și-a tăiat fratele în zona gâtului. Victima a fost transportată de urgență la spital

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce şi-a tăiat fratele în zona gâtului.

62284987
Cum a răspuns Nicușor Dan la întrebarea dacă o va grația pe Elena Udrea, ca viitor președinte

Nicuşor Dan susţine că preşedintele are şi un rol simbolic, iar mesajul transmis societăţii trebuie să fie ”în direcţia respectării legii”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.