Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, a fost eliberat din arest

×
Publicitate

Bogdan Peșchir, omul de afaceri din Brasov, considerat principalul finanțator al campaniei electorale în mediul online a lui Călin Georgescu, scapă de arestul preventiv.

După mai bine de o lună de zile petrecută în spatele gratiilor, Tribunalul București i-a admis contestația făcută împotriva prelungirii măsurii preventive dispusă acum câteva zile de Judecătoria Sectorului 5.

Judecătorii de drepturi și libertăți au dispus astfel revocarea arestării suspectului acuzat între altele de coruperea alegătorilor. Peșchir nu are nicio interdicție sau obligație, fiind cercetat de Parchetul General de-acum înainte în stare de libertate.

”S-a desfiinţat în parte încheierea contestată şi, în rejudecare, s-a respins ca nefondată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inc. Peşchir Bogdan şi, pe cale de consecinţă, s-a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului Peşchir Bogdan dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. S-au menţinut celelalte dispoziţii din încheierea contestată care nu contravin prezentei. Soluţia este definitivă”, arată instanţa.

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv în 21 martie, pentru 30 de zile, de Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut în 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TIKTOK unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Geogescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.

Întrebat de unde are bani clientul său, avocatul a spus că acesta acţionează pe piaţa criptomonedelor de aproximativ şapte ani.

”Din primul moment în care organele de cercetare au venit la Bogdan acasă, acum trei luni, Bogdan le-a arătat (...) că acei bani vin din trading de monede. Deci nu are nici măcar un cent care să nu fie dovedit. Este dovedit”, a spus avocatul.

Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok şi că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui.

Acesta a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.

Deţinător al unei firme din Braşov, Bogdan Peşchir, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro şi a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT.

”Datele deţinute au relevat implicarea contului de TikTok “bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan PEŞCHIR, în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul “bogpr” a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul piatformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28.11.2024”, explica SRI în raport.

Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

”Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok şi ale legislaţiei electorale române”, sublinia SRI.

De asemenea, raportul releva că ”Bogdan PEŞCHIR ”afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”. Anterior înfiinţării societăţii, acesta lucrase ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Brasov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean a! Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
CNA: 27 de eliminări de materiale cu conţinut ilegal de pe platformele TikTok, Facebook, YouTube şi X

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a emis, în perioada 22 - 25 aprilie, 27 de ordine de eliminare a unor materiale cu conţinut ilegal în mediul online publicate pe platformele TikTok (10), Facebook (15), YouTube (1) şi X (1).

ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.

Bărbat din Timiș, la terapie intensivă după ce s-a infectat cu virusul West Nile. Medicii nu știu de unde a luat boala

Un bărbat din Timiş este în stare gravă la spital după ce a fost diagnosticat cu infecție provocată de virusul West Nile.  

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.