Biden a vorbit cu lideri NATO și UE. Președintele SUA le-ar fi transmis că Putin a decis invadarea Ucrainei

×
Publicitate

Președintele american Joe Biden a vorbit vineri la telefon cu lideri din NATO și din Uniunea Europeană, inclusiv cu președintele Iohannis, despre criza generată de masarea trupelor ruse la granițele Ucrainei.  

SUA au avertizat cu privire la „posibilitatea foarte distinctă” a unei invazii rusești a Ucrainei în următoarele zile, care ar putea implica un atac copleșitor asupra Kievului, și le-au spus tuturor americanilor rămași în Ucraina să părăsească țara în următoarele 48 de ore.

Surse diplomatice au declarat, pentru The Guardian, că Joe Biden le-a transmis liderilor aliați că Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina, însă Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, a spus că SUA nu cred că Putin a dat „ordinul final”.

Biden le-a cerut americanilor să părăsească Ucraina

Joi, Joe Biden le-a cerut americanilor rămași în Ucraina să părăsească imediat țara, din cauza riscului sporit al unei acțiuni militare rusesti, avertizând că situația ar putea scăpa de sub control, în pofida eforturilor diplomatice din ultimele zile.

Emmanuel Macron a fost unul dintre liderii care au încercat să găsească soluții pașnice. S-a aflat și de ce a stat Macron la așa o distanță când a vorbit cu Vladimir Putin. Nu a vrut să facă un test PCR la Moscova.

Jurnalist: Care ar fi scenariul când ați cere trupelor americane să-i salveze și să-i evacueze pe cetățenii americani (din Ucraina)?
Joe Biden: Nu există. Ar fi un război mondial. Când americanii şi ruşii încep să tragă unii în alţii, suntem într-o lume foarte diferită. Cetăţenii americani ar trebui să plece, ar trebui să plece acum. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume. Lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control”.

Noi imagini din satelit arată desfășurarea și poziționarea trupelor rusești în apropierea graniței cu Ucraina, din Crimeea anexată, continuând cu granița rusă de vest și în Belarus, unde se desfășoară manevre militare comune. Așadar, forțe masive ruse care ar putea porni o eventuală invazie în Ucraina din trei părți.

Trupe NATO trimise în țările estice și baltice

Antony Blinken, secretar de stat SUA: ”Așa cum am mai spus, ne aflăm într-o perioadă de timp când o invazie poate începe oricând. Ca să fie clar, inclusiv pe durata Olimpiadei. Am pregătit și coordonat exact ce ar presupune răspunsul nostru (la o invazie), inclusiv sancțiuni economice și financiare, controlul exporturilor”.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: ”Este datoria noastră să ne asigurăm că vom preveni un război în Europa și trimitem un mesaj clar Rusiei: orice agresiune militară ar avea consecințe grele pentru Rusia, iar noi și aliații noștri suntem uniți. Eu voi merge și la Kiev, și la Moscova, săptămâna viitoare. Merită orice efort pentru atingerea acestui obiectiv - asigurarea păcii în Europa”.

Trupe din țările NATO au fost trimise în țările din Europa de est și în țările baltice, în timp ce Ucraina a primit și continuă să primească arme defensive și muniție.

Avertismentul Rusiei pentru Ucraina

În ultimele zile au fost intense eforturi diplomatice, inclusiv din partea Franței, Marii Britanii și Statelor Unire, dar cu prea puține progrese - cel puțin aparent, pentru o soluție pașnică la criza de la granițele Ucrainei.

Dmitry Kozak, șeful de cabinet al președintelul Rusiei: ”Din păcate, aproape nouă ore de discuții s-au încheiat fără niciun rezultat semnificativ, care să poată fi pus pe hârtie”.

Rusia și Ucraina au anunțat joi noapte târziu că nu au obținut nimic de comun acord, după discuțiile maraton cu mediatori francezi și germani pentru încheierea conflictului din estul Ucrainei cu separatiștii pro-ruși.

Reprezentantul ucrainean a vorbit despre voinţa de continuare a negocierilor. Dar oficialul rus a ţinut să transmită un avertisment.

Dmitry Kozak, șef adjunct de cabinet al președintelul Rusiei: ”Sperăm că ei (ucrainienii) vor avea suficientă prudență pentru a nu lansa acțiuni de luptă împotriva propriilor cetățeni, de pe cealaltă parte a liniei de contact”.

Macron a stat departe de Putin pentru că nu a vrut să dea rușilor ADN-ul său

Pe de altă parte, a apărut o explicaţie neaşteptată pentru felul cum a decurs întrevederea Putin - Macron, de la începutul săptămânii. Cei doi nu şi-au strâns mâinile şi au stat aşezaţi la o masa lungă de 4 metri.

Unii au sugerat că Putin a vrut să transmită un mesaj diplomatic. Dar a fost o distanţare socială.

Preşedintele Franţei ar fi refuzat să facă un test PCR pentru Covid, la Moscova, ca să nu aibă ruşii ... ADN-ul său, aşa că alternativa a fost să stea la distanţă de Putin.

Surse din anturajul lui Macron au oferit explicaţia şi Kremlinul a confirmat.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
O mie de soldați americani au sosit în România. Șeful NATO: ”Există riscul unei invazii totale în Ucraina”

Cu perspectiva unui război în Ucraina, Statele Unite au trimis în România încă 1.000 de soldați cu echipament de luptă. Odată cu ei a ajuns și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, iar situația pe care a descris-o nu este deloc liniștitoare.  

A murit copilul de 2 ani din Neamț torturat de părinții săi. Nimeni nu s-a interesat de el cât a stat internat

Copilul de 2 ani din Neamț, aflat în moarte cerebrală după ce fusese bătut cu bestialitate de mamă și de iubitul ei, a decedat. Cel mic era ținut în viață doar de aparate, la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iași.

Neamț: Patru hoți de cabluri au făcut o pagubă de 38.000 de lei

Aproape un kilometru și jumătate de cabluri de telefonie mobilă au dispărut de pe stâlpii dintr-o comună din județul Neamț.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.