Bercea Mondialu ramane dupa gratii inca doua luni

60477301

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, ramane in arestul Inspectoratului de Politie a Judetului Olt, dupa ce magistratii Tribunalului Olt au dispus mentinerea mandatului de arestare preventiva, pe care l-au prelungit cu 60 de zile.

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova l-au trimis in judecata pentru tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, instigare la marturie mincinoasa neurmata de executare, si portul cutitului, fara drept, in locuri si imprejurari in care s-ar putea primejdui viata ori integritatea corporala a persoanelor.

"S-a decis mentinerea arestarii preventive cu inca 60 de zile, insa in acest timp poate sa faca orice cerere de eliberare sub control judiciar daca doreste”, a declarat judecatorul Cosmin Mitrache.

Potrivit incheierii Tribunalului Olt, completul care a judecat mentinerea masurii arestarii preventive a constatat ca “temeiurile care au determinat aceasta masura impun in continuare privarea de libertate a inculpatului”, potrivit Mediafax.

Decizia magistratilor de la Tribunalul Olt nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Craiova.

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova l-au mai trimis in judecata si pe fiul lui Bercea Mondialu', Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativa de omor calificat si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, precum si pe sotia interlopului din Olt, Fanica Anghel, pentru instigare la marturie mincinoasa neurmata de executare si incercarea de a determina marturia mincinoasa.

VIDEO. Rudele lui Bercea: Dati-ne aurul inapoi ca ne mor copiii de foame

Bercea Mondial, inca 30 de zile in puscarie. Sotia sa e urmarita penal

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60477678
O masina a politiei s-a ciocnit de un taximetru.Un pieton a fost accidentat

Coliziunea dintre o masina a politiei si un taximetru a facut o victima pe trotuarul unui bulevard din Capitala.

60365305
Copil de 1 an, mort dupa ce cazuse in cap in timp ce se juca

Cateva cuvinte ar fi putut evita drama sfasietoare petrecuta la Bacau, unde o copila de 1 ani si 4 luni s-a lovit la cap si a murit cateva ore mai tarziu.

60437223
DN69, blocat in judetul Timis timp de o ora din cauza unui TIR rasturnat

Tirul pe care un bulgar prea obosit il conducea azi-noapte, prin judetul Timis a blocat mai bine de o ora drumul national 69. Soferul a adormit la volan si autotrenul, ramas fara stapan, n-a mai tinut banda de mers.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.