În urma accidentului, patru persoane au ajuns la spital și 6 mașini au fost avariate.
Accidentul s-a petrecut puțin înainte de ora 7 dimineață într-o intersecție din Sectorul 2 al Capitalei. La volanul mașinii care ar fi provocat carambolul se afla un tânăr de 17 ani care conducea mașina tatălui său.
Anchetatorii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul, dacă adolescentul nu ar fi acordat prioritate sau dacă ar fi pierdut controlul volanului. În urma impactului, alte cinci mașini au fost avariate.
Tânărul, pe lângă faptul că nu avea permis de conducere, era și băut. Verificat cu aparatul etilotest, rezultatele au arătat o cantitate de 0,23 de mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult de atât, rezultate pozitive au ieșit și la drug test. Urmează însă ca analizele de la Medicină Legală să arate exact ce substanța a consumat și în ce cantitate.
În urma impactului, patru persoane din celelalte mașini au avut nevoie de asistență medicală și au ajuns la spital pentru îngrijiri.
Pentru că zona a fost blocată timp de câteva ore, polițiștii au fost nevoiți să redirecționeze mașinile pe un singur sens. În acest caz a fost deschis și un dosar penal, rămâne de văzut pentru câte infracțiuni va fi acuzat tânărul.
Deocamdată vorbim despre vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.