Bătrânii evacuați din căminul din Constanța ar fi fost intoxicați cu cu o soluție pentru acarieni. Doi sunt în stare gravă

×
Publicitate

Șase vârstnici au fost transportați la spital vineri seară, după ce s-au intoxicat în căminul din Eforie Sud în care erau cazați. Doi dintre ei, cu diverse boli, sunt în stare foarte gravă, iar ceilalți sunt stabili.  

Pompierii au evacuat întreaga clădire pentru verificări.
Oamenii s-ar fi intoxicat cu o soluție pentru acarieni, folosită cu câteva ore înainte.

Alarma s-a dat cu puțin timp înainte de ora 23.00.

Rând pe rând bătrânii au început să se simtă rău și să acuze stări de greață. Angajații centrului pentru persoane vârstnice au sunat la 112 și au cerut ajutor.

Mai multe echipaje de salvare și ambulanțe au ajuns la fața locului. Pompierii au venit și cu un echipaj pentru detectarea pericolelor chimice, biologice și nucleare. Toți cei 44 de bătrâni cazați în cămin au fost scoși afară. Pentru că starea lor era gravă, șase dintre ei, cu vârste între 80 și 90 de ani, au fost transportați la spital.

Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța: „Doi sunt la terapie intensivă. În afară de intoxicație prezintă și alte patologii. Încă sunt sunt în stare stabilă”.

Pentru că salvatorii nu au detectat substanțe periculoase în clădire, ceilalți vârstnici au fost duși în camerele lor.

Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: „S-a luat măsura aerisirii clădirii și a schimbării lenjeriei de pat din întreaga clădire în urma dezinsecției care se pare că a ajut loc ieri (n.r. joi)”.

La dezinsecție s-ar fi folosit o substanță împotriva acarienilor. Deocamdată, reprezentații centrului nu au comentat incidentul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62386155
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave, după ce cazanul în care făcea ţuică a explodat

Un bărbat de 58 de ani din comuna Golăieşti, Iași, a ajuns la spital cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, după ce cazanul în care făcea ţuică a explodat, scrie News.ro.

62374730
Proiect USR: Elevii să aibă acces gratuit la muzee, concerte și spectacole. „60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee”

Elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte şi spectacole, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament de către deputatul USR Filip Havârneanu.

62396225
O fetiță de 13 ani ar fi fost violată de un tânăr în boxa unui bloc din Capitală. Individul o racolase pe internet

Poliția Sectorului 4 a  făcut vineri percheziiții domiciliare în Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă contiunată şi viol.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.