Bătrână de 85 de ani, arsă de vie în propria casei din cauza sobei. Vecinii au fost cei care au dat alarma

×
Publicitate

Sfârşit tragic pentru o bătrână de 85 de ani din judeţul Neamț. Ea a fost găsită carbonizată în propria locuinţă cuprinsă de flăcări. Câţiva vecini au fost cei care au dat imediat alarma, după ce au văzut fumul la geamurile casei.

Pompierii au intervenit repede, însă era prea târziu: biata femeie a fost descoperită fără suflare în mijlocul camerei. Se pare că aceasta a pus în soba mai multe lemne pe foc, pentru a scăpa de gerul pătrunzător, iar nenorocirea s-a produs de la jarul care ar fi căzut pe jos.

Femeia, din comună Trifești, locuia singură de mai mulţi ani şi abia se mai putea deplasa. Panicată că nu răspunde la telefon, în miez de noapte, o rudă a mers să verifice dacă bătrâna a păţit ceva. Abia când s-a apropiat de gospodărie a strigat la vecini pentru că şi-a dat seama că pe la geamuri iese fum.

Fusesem seara la ea şi i-am pus lemne în casă. Mi-a dat fata telefon că nu răspunde la telefon şi când m-am dus am deschis uşa şi ea era căzută jos şi ardea. Eu când am deschis uşa era fum. Când m-am izbit în uşă că avea un cui a început să ardă”, povestește cumnata victimei.

Cumnata acesteia a început să strige după ajutor, iar vecinii au sunat imediat la pompieri. După ce mai multe obiecte din casă au ars mocnit, au izbucnit flăcările şi nimeni nu s-a mai putut apropia de imobil. Nici localnicii şi nici pompierii nu au mai putut să o salveze pe femeie.

Oamenii din sat cred că biata femeie a încercat să scape de frig şi a pus în soba mai multe lemne. iar jarul ar fi căzut pe jos.

Pompierii au intervenit repede şi au stins flăcările, pentru că odaia în care stătea bătrâna avea doar 2 metri pătraţi. Din păcate, pentru bătrână era prea târziu.

La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că în interiorul imobilului s-a produs un incendiu pe circa 2 metri pătraţi şi din păcate în interiorul imobilului a fost identificat trupul carbonizat al unei femei de 84 de ani. Cauza producerii evenimentului o reprezintă alimentarea defectuoasă a unei sobe cu acumulare de căldură”, a transmis Constantin Luca, ISU Neamț.

Bătrâna mai avea două fiice, însă vecinii erau cei care o mai ajutau prin gospodărie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Corina Creţu: O eventuală ieşire a României din Uniunea Europeană ar fi o catastrofă naţională

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Oradea, că o eventuală ieşire a României din Uniunea Europeană ar fi o catastrofă naţională.

România are al cincilea produs protejat la nivelul UE. Cum se prepară scrumbia afumată

România are, începând cu 3 decembrie, un nou produs pe lista celor recunoscute oficial, la nivel european.

Luna uriașă din Cluj nu mai poate fi vizitată. Turiștii au făcut dezordine în biserică

Vizitele la luna uriaşă montată în cea mai veche biserică din Cluj au fost sistate în acest weekend.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.