Surse: Barca cu 13 turiști răsturnată la Sulina era neomologată. Patru persoane au murit, între care un copil

×
Publicitate

Patru persoane, între care un copil de numai trei ani, au murit luni, la Sulina, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat în timpul unei furtuni.

Tragedia s-a petrecut în zona Golfului Musura, unde Dunărea se varsă în mare. În barcă erau 13 turiști – români și străini – și pilotul. Câțiva oameni au fost recuperați în timpul operațiunii de salvare, în care s-au implicat inclusiv localnici. Turiștii purtau veste de salvare, din primele date făcute publice de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea.

Alarma s-a dat luni, în jurul orei 19:30. Imediat, forțe de la Garda de Coastă și de la ISU Tulcea au pornit spre locul accidentului.

Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta: „Au fost găsite șase persoane conștiente, iar alte patru în stop cardio-respirator, pentru care echipajele medicale ajunse la locul evenimentului au început efectuarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare, celor patru persoane găsite în apă le-a fost declarat decesul.”

Un copil de trei ani, printre victime

Printre victime este și un copil de numai 3 ani. Concomitent, au început și căutările, după ce echipele de intervenție au primit informații că în barcă mai erau patru oameni.

Căpitănia Sulina a cerut intervenția Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. S-au implicat și localnici, cu propriile ambarcațiuni. Din fericire, au fost găsiți, iar toți cei 10 supraviețuitori au ajuns la Urgențe.

Dr. Delia Ciulache, directoarea Serviciului de Ambulanță Tulcea: „Zece se află în UPU Sulina, stabili hemodinamic. Unul dintre ei este cetățean austriac. Nu știu morții dacă sunt de altă cetățenie.”

Surse neoficiale susțin că ambarcațiunea care s-a răsturnat nu ar fi fost omologată pentru astfel de curse de agrement.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62563204
Imagini cu dezastrul din Moldova, după furtunile puternice: Locuințe distruse de viituri. Un dig construit recent a cedat
Furtunile fac prăpăd în zona Moldovei. La Iași, un cod portocaliu a adus luni seară ploi torențiale, vijelii și grindină. Străzile au fost inundate și au căzut zeci de copaci, unul lovind o ambulanță aflată în misiune.
62563199
Accident în Capitală. Un bărbat a fost rănit când ieșea pe poarta spitalului. „A ricoșat în mașina mea aici”
Accident luni seară în Capitală în fața Spitalului Gomoiu. Mașina unui bărbat care tocmai își lăsase copilul la unitatea medicală a fost lovită de o dubă, în timp ce ieșea pe poartă.
62560291
Polițist filmat dormind în autospecială, în timp ce trebuia să păzească locuințele rudelor tinerei ucise din Mureș
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş anunţă că face verificări interne după ce un agent de Poliţie ar fi fost filmat când dormea în autospecială, în timpul unei misiuni de pază.