Bărbat reținut după ce a provocat mai multe incendii în București. La ce a dat foc

62003002
iStock

Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut, duminică, pentru că ar fi provocat mai multe incendii în cursul zilei, în urma acestora fiind afectat şi un autoturism.

 

 

Potrivit unei informări transmisă de Poliţia Capitalei, duminică dimineaţa, în jurul orei 6,00, prin apel 112, Secţia 25 Poliţie a fost sesizată că pe un bulevard din zona sa de competenţă, un autoturism a suferit distrugeri prin incendiere.

În proximitatea autoturismului au fost identificate mai multe resturi, existând posibilitatea ca acela să fie locul în care a fost iniţiat focul.

Sursa citată menţionează că, după aproximativ 15 minute, în aceeaşi zonă a Capitalei - Sectorul 6 - au fost sesizate alte două incendii, la o ghenă şi în zona unui teren de sport.

 

A incendiat o mașină, o ghenă și copertina unui teren de sport 

 

"Având în vedere condiţiile în care s-au produs aceste incendii, s-a luat în calcul ipoteza iniţierii cu intenţie a focului. În baza investigaţiilor şi audierilor efectuate, a fost identificat un bărbat, de 33 ani, care a fost depistat şi condus la audieri la sediul Secţiei 25 Poliţie. Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul ar fi incendiat atât autoturismul, o ghenă, cât şi copertina unui teren de sport", se mai arată în informarea amintită.

Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere calificată, cu bărbatul în stare de reţinere.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62144608
Reacția acidă a Sindicatului Europol după explicațiile IGPR: "Toţi poliţiştii sunt proşti şi incompetenţi profesional"
Sindicatul Europol a reacționat, duminică, la comunicatul prin care IGPR a oferit, sâmbătă, răspunsuri la întrebări apărute după ce şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Vasilescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii clanului Duduianu.
62145134
Vinul românesc va avea o calitate superioară în acest an. Care este motivul
Seceta care a lovit România a rărit strugurii în podgorii, dar i-a făcut mai dulci. Așa că vinul va fi de calitate superioară, spun viticultorii.
62145142
Incendiu violent la Craiova. De la ce au pornit flăcările
Un incendiu violent a cuprins duminică dimineața un service auto din Craiova. Flăcarile s-au extins rapid și au nimicit trei utilaje și două containere pentru depozitare.