Bărbat rănit după ce camionul său s-a răsturnat în albia unui râu. Cum s-a întâmplat

62083239
iStock

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost rănit, marţi.

El s-a răsturnat cu camionul pe care îl conducea în albia unui pârâu, ca urmare a surpării unui pod, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectorului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.

Potrivit sursei citate, bărbatul rula cu autocamionul încărcat cu pământ pe un drum judeţean iar la un moment dat a virat la dreapta pe un drum de interes local. În momentul în care vehiculul a trecut peste un pod construit peste pârâul Suha Mică, pilonii au cedat, ceea ce determinat surparea podului şi, implicit, răsturnarea camionului.

"Sub greutatea încărcăturii şi din cauza deteriorării podului, acesta s-a surpat şi camionul s-a răsturnat pe o parte. Şoferul este suspect de fractură de humerus. La etilostest a ieşit zero, deci nu a consumat alcool", a afirmat Epureanu.

Şoferul, care este din localitatea Negostina, comuna Bălcăuţi, a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62083238
Cea mai mare rețea de trafic de droguri din Marea Britanie. 13 bărbați arestați
Treisprezece bărbaţi au fost arestaţi marţi în Regatul Unit în cadrul unei anchete privind cea mai vastă reţea de trafic de droguri descoperită vreodată în această ţară.
62083236
Ancheta în cazul accidentului din Ialomiţa se complică. Ce arată tahograma maşinii
Ancheta în cazul accidentului din Ialomiţa, în care 10 oameni au murit şi alţi 7 au fost răniţi, se complică.
62080421
Un autobuz a intrat în sediul unei clădiri în județul Brașov
Şoferul unui autobuz de transport public a ajuns, marţi, cu vehiculul pe trotuar, acesta intrând în zidul unei case de pe o stradă din municipiul Codlea.