Bărbat de 77 de ani din Dolj, ucis în bătaie de propriul fiu. Criminalul, reţinut după ce bătrânul a murit pe patul de spital

62502996
Shutterstock

Un bărbat de 36 de ani din judeţul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a omorât tatăl, pe care l-a lovit în cap cu un corp dur. Victima a fost transportată la spital, unde a murit după câteva ore.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, duminică, faptul că poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unui spital din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat, de 77 de ani, din Coşoveni, a fost preluat de la domiciliu şi transportat la unitatea medicală, în stare de inconştienţă, având o lovitură la nivelul capului.

Poliţiştii au precizat că după câteva ore, bărbatul a murit.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în seara zilei de 13 decembrie, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în curtea locuinţei comune, din comuna Malu Mare, sat Prejba, bărbatul de 77 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin lovire cu un obiect contondent, în zona capului, de către fiul acestuia, un bărbat de 36 de ani, din aceeaşi localitate”, au afirmat poliţiştii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Dolj care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62505477
Noi dezinformări cu privire la apărarea spațiului aerian al României. MApN: „Securitatea țării nu este amenințată de aliaţi”

MApN semnalează că au apărut noi dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian al României şi precizează că "este cât se poate de evident" că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de aliaţi şi parteneri.

62505479
Alertă în Olt. Un bărbat a anunțat că va construi o bombă și își va pune capăt zilelor. Polițiștii au pornit în căutarea lui

Poliţiştii din judeţul Olt au salvat viaţa unui bărbat de 43 de ani care ameninţase că se va sinucide. Acesta anunţase în cadrul unei transmisiuni live pe o reţea de socializare că şi-a cumpărat o butelie pentru a construi o bombă.

62505471
Dosar penal pentru un băiat de 15 ani care a ieșit la plimbare cu mașina părinților. Cum l-au găsit polițiștii

Un băiat de 15 ani din judeţul Galaţi a luat maşina părinţilor, fără ştirea acestora, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a plecat la plimbare, iar la un moment dat a intrat pe contrasens şi s-a oprit cu maşina într-un stâlp de electricitate.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.