Băiețelul de trei ani, care a fost aruncat de mama sa de la etaj împreună cu frățiorul său, s-a trezit din comă

62384726
StirilePROTV

Băiețelul de trei ani din Botoșani, care a fost aruncat de la etaj de mama lui, împreună cu frățiorul lui de doi ani, s-a trezit din comă, chiar în ziua în care a împlinit trei ani.

 

Băiețelul, care urma să fie deconectat de la aparate, s-a trezit, în mod miraculos, din comă, a fost detubat și se simte mai bine, scrie Gazeta de Botoșani.

Medicii au mari speranțe că cel mic își va reveni complet, în curând.

Tatăl urma să-și deconecteze copilul de la aparate, pe semnătură. Însă numai un miracol a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.

Copilul s-a trezit din comă chiar în ziua în care a împlinit trei ani, pe 6 septembrie.

Filmul dramatic al tragediei

Era ora 23 și 30 minute. Primele echipaje de salvare ajung după zece minute. Pe mama copiilor o găsesc pe o bordură a clădirii, la etajul unu. Părea hotărâtă să se desprindă de acolo și este chemat un negociator din poliție.

Aproape două ore, negociatorul a ascultat-o pe femeie și a încercat să o liniștească. Tânăra era tulburată, plângea și întreba ce se întâmplă cu băieții ei. Se temea și că ar putea ajunge la închisoare.

De la înălțime, femeia repeta încontinuu: „Nu am vrut!”. Intuia, probabil, ce întâmplase cu copiii. Cel mic, de nici doi ani, nu a mai putut fi salvat, iar o ambulanță plecase la spital cu celălalt, de trei ani, grav rănit.

Negociatorul a considerat că este spre binele mamei să nu îi spună adevărul. Acest subtrefugiu a fost folosit de negociator pentru a da răgaz unui pompier să urce într-o cameră de la etajul unde era femeia și, de pe o fereastră, să o tragă de pe bordura pe care se află.

Mama a fost internată după incident într-un spital de psihiatrie. În evidențe nu figurează cu vreo afecțiune.

Traseul mamei înainte de tragedie

Tânara a plecat împreună cu copiii, de acasă, din Albești, Botoșani, luni după-amiază. Acolo locuia cu socrii.

În Botoșani, mama și copilașii au ajuns în mai puțin de o oră. În jurul orei 1 și 45 de minute, femeia și-a sunat soțul, plecat cu serviciul în București.

Soțul: Îmi părea un pic supărată. Am întrebat-o ce are, nu a vrut să-mi spună nimic”.

Mai multe ore, femeia s-a plimbat cu copiii prin parcul Tineretului din Botoșani, a stabilit poliția. Apoi, în jurul orei 21.00, a ajuns la hostelul unde s-a produs nenorocirea.

Deși nu avea buletin, a reușit să închirieze o cameră, spunând la recepție că a pierdut autobuzul și nu mai poate ajunge acasă împreună cu copiii săi.

De la hostel, cu 5 minute înainte să recurgă la gestul extrem, femeia i-a trimis un mesaj soțului.

Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani (că am înțeles că asta era marea ta problemă). Regret tot ce am făcut cu tine până acum, regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era că voiam să scap de acasă. Atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Voi toți m-ați luat de fraieră”.

Soțul:Am întrebat-o ce are de gând să facă și nu a mai răspuns la telefon. Ea zice că marea problemă erau banii. Nu au fost banii o problemă. Mă gândesc să nu fi intrat într-o depresie din cauza copiilor, unul de doi, unul de trei”.

Ca să ajungă la balcon, femeia a aștepat să se facă liniște în clădire. Se pare că a fost lucidă până în momentul în care și-a văzut băieții jos și ea a rămas pe bordura clădirii de la etajul unu.

Femeia, în vârstă de 32 de ani, se află acum în arest preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Elevii vor avea gratuitate la toate tipurile de transport. Cine va deconta

Elevii din învățământul de stat și privat vor beneficia de gratuitate la toate tipurile de transport public, respectiv metrou, autobuze și tramvaie, transportul feroviar și transportul naval.

Un nou accident pe „Drumul morții”. O mamă și copilul ei s-au răsturnat cu mașina

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier ce s-a produs, vineri după-amiază, pe drumul european E58, supranumit „Drumul morții”, pe raza localităţii Brehuieşti din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii ISU Botoşani.

Trei bărbați infectați cu antrax au fost internați în spitalele din Târgu Mureș. Cum au luat bacilul

Trei bărbați infectați cu antrax au fost tratați în spitalele din Târgu Mureș, după ce au participat la sacrificarea unei bovine, care avea bacilul care provoacă infecția. Evoluția celor trei bărbați a fost bună, și au fost externați.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.