Epidemiologi: „Numărul de îmbolnăviri cu Covid-19 din țară ar putea să crească foarte mult”

×
Publicitate

Cu 1.256 de noi cazuri de Covid-19 anunțate miercuri, România depășește trei săptămâni cu peste 1.000 de îmbolnăviri pe zi.

Din păcate, nu am intrat într-un platou al pandemiei, ci într-o etapă descrisă de epidemiologi drept extrem de sensibilă. În perioada următoare există riscul ca numărul de îmbolnăviri să crească foarte mult, pentru că se termină concediile, oamenii se întorc la muncă, începe anul școlar și urmează un nou sezon de gripă.

Finalul verii aduce o nouă etapă a pandemiei, o etapă extrem de sensibilă și periculoasă. Debutează după ce toată luna august ne-am menținut la o rată de transmiterea a bolii de 1. Cu alte cuvinte, o persoană infectată a îmbolnăvit o altă persoană din colectivitate. De acum vor conta mai mult deplasările fiecăruia dar și vremea.

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie: „Asta e o problemă. Ne vom confrunta cu un număr crescut de infecții, ce duce la o creștere a numărului de forme grave, a numărul în ATI și a numărului de decese. Ne aflăm într-un prioces în care intervin variabile, știm doar punctul de plecare, câteva nu avem cum să le evităm. O primă variabilă, reîntoarcerea oamenilor din concediu, a doua variabilă, redeschidera școlilor, a treia variabilă pe care nu o putem evita, vine toamna, iar răcirea vremii sub 10 grade înseamnă activarea COVID-19".

Sub 10 grade, virusul se transmite și mai ușor, astfel că medicii se pregătesc pentru ce e mai rău. La Iași, managerul Spitalului de Boli Infecțioase spune că în toamnă trebuie să fie funcțională unitatea mobilă cu 100 de locuri la ATI și 150 de locuri pentru pacienții care nu suferă de forme grave. Va fi extrem de important ca fiecare dintre noi să ne protejăm cât mai bine.

Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași: „Va trebui să învățăm copii mai mici să se joace când îi învățăm să se protejeze, de-a masca, de-a viziera. Acasă trebuie să ne jucăm. Depinde de atmosfera pe care o dăm în familie și spun că nu trebuie deloc să ne apropiem de o atmosferă rigidă, pentru că orice e greu de suportat e îndepărtat."

La Spitalul de Pneumologie Marius Nasta din București, toamna aduce trei categorii de pacienți cu patologie respiratorie: cei care au Covid-19, cei care s-au vindecat însă au rămas cu sechele și au nevoie de tratament și cei care vor suferi de tipurile obișnuite de pneumonii. Numărul lor crește din septembrie.

Peste 200 de tipuri de virusuri determină virozele respiratorii comune, iar bolile cronice, fumatul și poluarea asociată marilor orașe favorizează apariția pneumoniei. În aceste condiții, medicii mizează pe prevenție.

Beatrice Mahler, manager Spitalul Marius Nasta: „Cred că trebuie să fie o regulă de viață vaccinarea adultului în fiecare toamnă. Să ne vaccinăm antigripal anual indiferent dacă avem sau nu comorbidități. O singură dată în viață adultul trebuie să facă vaccinul anti-pneumococic și o dată la 10 ani DTP. Trivaccinul oferă protecție pentru un tip de infecție respiratorie."

La orice formă de infecție respiratorie, ar trebuie să rămâneți acasă. Nu mergeți la serviciu, nu vă vizitați prietenii, nu ieșiți la cumpărături. Dacă au simptome copiii, nu-i lăsați să plece la școală, avertizează managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: „Copiii care prezintă un minim de simptomatologie de viroză, de răceală, nu vor fi duși în colectivitate cum erau duși până acum. Părinții sau buniciii când se duc să ia copii de la școală să poarte mască, să păstreze distanțarea fizică. Dacă vor da buluc la școală fără distanțare fizică, fără măști, ne așteptăm ca în termen de două, maximum patru săptămâni să avem o explozie de cazuri.”

Acestea sunt așteptate la finalul lui septembrie, când scad temperaturile și se reactivează toate virusurile cu transmitere respiratorie.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Turcan: Vom accepta cererea ministrului Culturii de redeschidere a teatrelor și cinematografelor

Vice-premierul Raluca Turcan a anunțat, miercuri, că în ședința Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă cererea ministrului Culturii privind redeschiderea sălilor de teatru și cinematografelor va primi un răspuns favorabil.

O mașină în care se aflau 2 tineri, mistuită de flăcări. Care ar fi fost cauza

Doi tineri din Hunedoara au trecut pe lângă moarte. În zori, mașina lor a luat foc în localitatea Strei.

Cazul fraților morți în Iași. Mama lor ar fi pus otrava de șobolani în camera în care dormeau

Legiștii din Iași au ajuns la o concluzie șocantă: nu strugurii stropiți cu chimicale au adus moartea celor doi frați, de un an și jumătate și de trei ani, ci vaporii emanați de otravă de șobolani.

Recomandări
Cum ar vota acum românii. Marii pierzători după patru luni de criză politică - Sondaj

AUR conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20% faţă de următoarele două clasate, PSD şi PNL, care îşi dispută îndeaproape a doua poziţie, potrivit ultimei ediţii a Barometrului INSCOP Research.

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.