Autostrada Soarelui se va închide pe timpul nopții. Șoferii care se întorc dinspre mare, cei mai afectați

×
Publicitate

În ziua în care hotelierii au anunțat reduceri pe litoral și de 70% pentru următoarea lună, drumarii au hotărât să închidă Autostrada Soarelui pe timpul nopții.

Cu alte cuvinte, cine se va întoarce de la mare, spre București, va circula kilometri întregi, pe drumul paralel cu șoseaua de viteză.

Șapte nopți au decis cei de la drumuri să închidă bucata de autostrada dintre Brănești și București - pentru autoturisme și de la Fundulea până în Capitală - pentru transportul de marfă.

Se montează componentele unui pod, iar sensul pe autostradă trebuie blocat complet în timpul lucrărilor.

În fiecare dimineață, traficul va fi reluat.

Este doar una dintre restricțiile pentru că râmân în continuare lucrările de la podul de la Cernavodă, iar în zona stației de taxare de la Fetești se circulă pe o singură bandă.

Cu alte cuvinte, turiștii care vor să profite de reducerile stabilite prin programul litoralul pentru toți trebuie să se aștepte la un drum spre mare și apoi înapoi spre București puțin mai de durată.

Dar să încheiem cu o veste bună. Cei care vor să vină în weekend la mare vor avea parte de vreme frumoasă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62260951
Norul de fum ridicat deasupra Ucrainei, în urma incendiului din zona Cernobîl, se îndreaptă spre Rusia

Norul ridicat deasupra Ucrainei, în urma incendiului izbucnit într-o pădure de lângă Cernobîl, se îndreaptă spre Rusia.

62261000
Tot mai multe țări raportează noi cazuri de infecție cu variola maimuței

De la zi la zi, tot mai multe țări raportează noi cazuri de infecție cu variola maimuței. Sunt câteva zeci în toată lumea, din Europa până în America și Australia.

62256131
Presa germană: România rămâne invizibilă pentru mass-media, în timp ce țara se autodepășește în războiul Ucraina - Rusia

România nu este în centrul mass-mediei când vine vorba de primirea refugiaților. Țara face multe pentru Ucraina. Există un dezacord cu privire la problema livrărilor de arme, se arată într-un articol al cotidianului Frankfurter Rundschau.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.