Autoritățile caută persoanele ce au intrat în contact cu un pacient infectat cu COVID-19. Zece persoane, identificate

×
Publicitate

Autorităţile din Galaţi au identificat toate cele 10 persoane care au intrat în contact cu bărbatul de 72 de ani confirmat sâmbătă seară cu coronavirus și care au coborât în Galați.

În Brăila în schimb, se verifică încă dacă au coborât sau nu pasageri din microbuz.

Bărbatul s-a întors în România, din Lombardia, pe 29 februarie și a intrat în izolare la domiciliu.

După 7 zile de izolare, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Aici a fost diagnosticat cu coronavirus și transportat de urgență în Capitală, la Institutul Matei Balş.

Autoritățile încearcă să-i identifice pe cei cu care bărbatul de 72 de ani a intrat în contact după aterizarea pe aeroportul Otopeni, în condițiile în care pacientul a luat microbuzul ca să ajungă la Galați.

Bărbatul de 72 de ani suferă şi de alte afecţiuni importante. El plecase în Italia, unde are rude, tocmai pentru a-şi trata aceste probleme severe de sănătate. Când s-a întors, pe 29 februarie, a fost izolat la domiciliu. Aseară însă s-a simţit foarte rău.

Gabriel Ioan-Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi: "A contactat serviciul de urgenţă 112, prezentând stări febrile. Era singur,  avea un prieten care, în această perioadă, i-a adus mâncare acasă."

Pacientul a venit din Italia cu avionul, apoi a luat un autobuz de la aeroportul Otopeni până la Gară de Nord şi de acolo s-ar fi îmbarcat într-un microbuz, până în Galaţi. În microbuz se mai aflau alte 17 persoane.

Persoanele care au călătorit cu microbuzul respectiv sunt rugate să se izoleze la domiciliu și să contacteze în cel mai scurt timp autoritățile, la numărul 0744.630.508 (DSP Galați).

Microbuzul folosit este marca IVECO, de culoare albă, are numărul de înmatriculare B 83 ZAD și a circulat pe ruta București – Urziceni – Buzău – Brăila – Galați.

Până acum autorităţile au reuşit să identifice cinci persoane din vehicul şi fac apel la celelalte să se prezinte de urgenţă pentru recoltarea probelor.

Gabriel Ioan-Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi: ''Autorităţile analizează imaginile de pe camera de supravegheze video din microbuz, pentru a-i găsi pe toţi pasagerii din vehicul.''

În acelaşi timp trebuie găsiţi şi pasagerii din avion care au stat pe locurile aflate în imediata proximitate a bărbatului.

Între timp, medicii îl monitorizează atent pe bărbat, având în vedere vârsta şi problemele colaterale de sănătate pe care le are.

Mihaela Debita, director Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi: "Aseară era febril, era cu hipertensiune arterială şi tuse seacă. A fost tratat conform unei infecţii virale şi a bolilor asociate, supravegheat de personal."

Nelu Tătaru, secretar de stat MS: "Pacientul de la Galaţi ajuns aseară la Matei Balş este stabil, cu simptomatologie în remisiune. Şi acolo este un caz deosebit având în vedere patologia şi şi vârsta."

Secretarul de stat Nelu Tătaru a oferit şi noi detalii despre ceilalţi pacienţi din ţară dar şi despre cazul cetăţeanului ucrainean cu coronavirus aflat pentru o scurtă perioadă de timp în România.

Nelu Tătaru: "Ucraineanul, primul caz depistat în Ucraina, care a aterizat la noi în Suceava şi în jumătate de oră ieşea prin vama Siret, s-a făcut ancheta epidemiologica la noi, cu toţi cei aflaţi în avion, s-au făcut testări la Iaşi şi până acum toate au ieşit negative. Starea celorlați pacienţi este stabilă. Pacientul de la Hunedoara care se afla la Timişoara este stabil, afebril, pacientul de la Iaşi care este din Suceava este stabil, pacientul de la Maramureş care se afla la Cluj este stabil."

Tot în Galaţi autorităţile îl caută încă pe un alt român care a fugit după ce fusese izolat la domiciu. Bărbatul s-ar putea alege cu un dosar penal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Autoritățile române au învățat de la francezi cum să intervină în situațiile de criză

Pentru a face față cu brio oricăror situaţii de criză, inspectorate pentru situaţii de urgenţă din 13 judeţe participă, la Târgu Mureş, la un curs supervizat de specialişti francezi.

Ministerul Educației suspendă toate olimpiadele şcolare, din cauza coronavirusului

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis suspendarea tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Grupare din Timișoara, specializată în trafic de droguri de mare risc, destructurată de DIICOT

Autoritățile române au destructurat o grupare specializată în trafic de droguri de mare risc după o serie de pecheziții efectuate săptămâna trecută, în urma cărora au găsit sute e compriamte de ecstasy și o cantitate de cannabis.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.