Au început concedierile la stat, dar nu „de frica Guvernului”. Orașele în care au fost anunțate reduceri de personal

×
Publicitate

Restructurările din sectorul public au efecte în tot mai multe primării și consilii județene. De exemplu, Primăria Luduș a renunțat la 38 de posturi pentru a încerca să economisească aproape 3 milioane de lei pe an.

Multe reduceri de personal s-au făcut și în rândul polițiștilor locali. Și la primăriile din Bistrița, Tecuci sau Consiliul Județean Timiș se fac reduceri de personal.

La primăria din Luduș, aproape 20% dintre angajați trebuie să își caute un nou loc de muncă. Pentru a reduce cheltuielile, dar și pentru a menține dezvoltarea orașului, consilierii au votat reorganizarea instituției. Serviciul voluntar pentru situații de urgență, cu zece angajați, a fost desființat. Inițial, planul a fost prezentat angajaților într-o discuție informală, cu câteva zile înainte de a fi supus votului. 

Cristian Moldovan, primar Luduş: „Inițial a fost vorba de 39 de posturi, ulterior am rămas la 38 de posturi, pentru că trebuie să reducem cheltuielile. Cele mai multe posturi s-au renunțat desființându-se un serviciu întreg , SVSU a fost un serviciu cu zece posturi. Am mai redus numărul de polițiști locali, au fost 16 vor rămân nouă.”

Pe de altă parte, angajații rămași spun că vor avea un volum mai mare de muncă.

Kiss Maria Delia, angajată: „Fiecare persoană putem spune acum că este mai încărcată ca și activitate, acesta este scopul, să lucrăm cu mai puțini oameni dar să lucrăm mai eficient. La serviciul de arhitectură și urbanism s-a desființat un compartiment, o altă funcție din urbanism a fost desființată, iar atribuțiile au fost preluate de celelalte două angajate rămase.”

Și localnicii spun că în instituții trebuie apreciați mai mult cei care contribuie la dezvoltarea orașului și comunică bine cu publicul.

Localnic: „Ar trebui toți profesioniștii să rămână, care știu să lucreze, nu pe pile, și atunci se face treabă”

Și în alte instituții s-au făcut reduceri drastice. Primăria Bistriţa a tăiat 38 de posturi, inclusiv de la ansamblul folcloric, unde erau angajate, până la 1 ianuarie, 68 de persoane.

Şi primăria oraşului Tecuci, din judeţul Galaţi, unde erau angajaţi aproximativ 350 de oameni, a anunţat că reduce numărul posturilor. 20 de persoane au plecat deja şi, până la vară, vor mai pleca 30.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62531959
Tone de detergent contrafăcut, descoperite acasă la un comerciant din Timiș. Vecin: „Știam că are o afacere”

Tone de detergent contrafăcut au fost descoperite de polițiștii din Timișoara în locuința unui bărbat. Potrivit anchetatorilor, suspectul cumpăra detergent mai ieftin, pe care punea etichetele unor branduri cunoscute.

62531960
Cinci medici de la INML ar fi acoperit un oncolog acuzat de ucidere din culpă. O femeie a murit după ce a operat-o

Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală din București ar fi încercat să acopere un specialist oncolog, acuzat de ucidere din culpă.

62531958
Urșii ar putea fi scoși de pe lista speciilor „strict protejate”. Min. Mediului: „Dacă intră în localitate, trebuie împuşcat”

Orice urs care intră într-o zonă locuită trebuie împușcat, consideră ministrul Mediului, pentru că alungarea ori relocarea acestor specimene nu a avut rezultate.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.