Au apărut primele concluzii în cazul morții cântărețului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian

×
Publicitate

În ziua în care lumea și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la cântărețul Petrică Mîțu Stoian, au apărut și primele concluzii în cazul morții sale fulgerătoare.

Rezultatele autopsiei au fost trimise în Capitală, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Iar aici medicii legiști vor stabili dacă între decesul artistului și procedurile medicale la care a fost supus există sau nu o legătură directă.

Medicii legiști au descoperit în organismul artistului o cantitate prea mare de anticoagulante. De asemenea, plămânii artistului erau afectați de o bronhopneumonie severă, apărută în urma infectării cu SARS-CoV-2. Legiștii spun că traumele asupra plămânilor cântărețului puteau fi produse din cauza unei presiuni mari care a fost aplicată peste un plămân deja afectat de boală. Însă acest aspect va fi clarificat de specialiștii IML din Capitală. Impresarul artistului și una dintre surori au fost audiați miercuri dimineață.

„Mi-a spus că l-a consultat medicul, că i-a recomandat 15 zile de stat acolo și că la ora 14 va intra pentru două ore și jumătate în acea cameră hiperbară. M-a sunat după ce a ieșit. Zicea a fost excelent. Am mai vorbit o dată la ora 9 seara. Zice mă duc să mă culc. Petre este mort și nu trebuia să se ducă acolo. Ne-am luptat să nu se ducă, dar a fost imposibil”, a declarat impresarul artistului.

La acest tratament a fost supus și alt bărbat, la aceeași clinică din Cheile Nerei. El a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal din Timisioara.

„Pacientul este stabil hemodinamic, conștient, cooperant. A venit cu un pneumotorax drenat deja, cu o bulă de infizem pentru care se va interveni chirurgical după ce se tratează pneumonia de lob inferior. Este cu o fibroză pulomonara post-Covid”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara.

Dincolo de anchetă, la Craiova, Petrică Mîțu Stoian a fost condus miercuri, pe ultimul drum. Ansamblul Doina Gorjului și colegii artistului, de la Ansamblul Maria Tănase au venit să își ia rămas bun.

Sute de oameni au cântat și au aplaudat în timp ce sicriul în care se afla trupul cântărețului, a fost dus pe ultimul drum. Artistul a fost înmormântat la cimitirul Ungureni din Craiova, unde își pregătise deja locul de veci.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62223906
Taxa pe filmele online, pregătită de Guvernul Cîțu. Acuzațiile formulate de Claudiu Năsui
Taxa pe filme online este pregătită pentru a fi introdusă prin lege de guvernul Cîțu, afirmă fostul ministru ale economiei Claudiu Năsui.
61919269
Iași: O profesoară a fost dusă la spital, după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen în sala de curs
O profesoară de la Liceul Sportiv din Iaşi a ajuns, miercuri, la spital, după ce un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen în sala de curs, iar femeii i s-a făcut rău, potrivit News.ro.
62223698
Petrică Mîțu Stoian a fost înmormântat în Craiova. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum
Sute de oameni au mers miercuri dimineață la Teatrul Național Constantin Tănase din Craiova ca să-i aducă un ultim omagiu cântărețului Petrică Mîțu Stoian.