Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere anchetă în cazul postărilor lui Vâlcov

61983424

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) consideră că prin publicarea pe Facebook de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui protestatar s-a produs "o gravă abatere", nu doar din punct de vedere legal.

ARPP cere anchetarea şi tragerea la răspundere a celor implicaţi.

Potrivit unui comunicat remis joi Agerpres, ARPP, în calitate de asociaţie profesională naţională a medicilor psihiatri, "protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al primului-ministru şi solicită public autorităţilor competente anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate, precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi".

Asociaţia precizează că protecţia datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

"Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Astfel, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 actualizată, art. 16, prevede că persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor", precizează sursa citată.

Conform ARPP, prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs "o gravă abatere, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic".

"Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de 'sandilău' cu referire la persoana respectivă reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare, dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român", relevă comunicatul citat.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61984237
Secretarul de stat Corina Silvia Pop a demisionat din Guvern

Demisie la Ministerul Sănătăţii, anunţată joi seară.

61984230
Accident cu 4 răniţi, după ce un şofer a vrut să depăşească un vehicul al armatei

Patru persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, joi seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac.

61984227
Viorica Dăncilă, primită de regele Spaniei. Ce au discutat

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Regatul Spaniei, a fost primită joi de către Regele Felipe al VI-lea la Palatul Zarzuela.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.