Armata a trimis, în premieră, o aeronavă Spartan la incendiul de pădure din Mehedinți

×
Publicitate

Un incendiu care a izbucnit, duminică, în apropierea localităţii Sviniţa, din judeţul Mehedinţi, a cuprins, potrivit primelor evaluări ale pompierilor, aproximativ trei hectare dintr-o pădure de foioase.

Pădurea a luat foc din cauza temperaturilor extrem de ridicate din ultimele zile.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, 30 de pompieri intervin cu şase autospciale şi, de asemenea, în zonă se intervine cu un elicopter pentru stingerea focului pe cale aeriană, dar şi pentru efectuarea recunoaşterii regiunii unde semanifestă incendiul.

În premieră, Armata Română a trimis în zonă o aeronavă Spartan echipată pentru stingerea incendiilor. 

”O aeronavă C-27 J Spartan, echipată în configurație pentru stins incendii, a decolat de la Baza 90 Aeriană Transport Aerian pentru a executa, pentru prima dată, o misiune umanitară de stingere a unui incendiu.

Este vorba despre un incendiu de pădure, cu risc mare de propagare, izbucnit în zona localității Șvinița, județul Mehedinți.
Misiunea a fost planificată la solicitarea Departamentului pentru situații de urgența din Ministerul Afacerilor Interne.
Este prima misiune reală de acest gen executată de piloții români.

Echipajul este format din căpitan-comandorul Florin Ianculescu - pilot și șef al echipajului, căpitanul Romeo Gîrz - copilot, căpitanul Daniel Motoroiu - copilot și maiștrii militari Maftei Țebrean, Gabriel Stancu și George Băltescu - loadmasteri.
Aeronava este echipată cu șase containere a câte 1.000 de litri de apă fiecare”, potrivit comunicatului Ministerului Apărării Națioanale.

De asemenea, în sprijinul salvatorilor mehedinţeni, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus măsura suplimentării echipajelor din zonă cu 16 pompieri din judeţul Dolj şi 16 pompieri din judeţul Caraş-Severin, precum şi cu un centru mobil de comandă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

În Mehedinţi, se înregistrează temperaturi extrem de ridicate, în jurul valorii de 40 de grade, judeţul fiind, alături de judeţul Dolj, sub avertizare cod roşu de caniculă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61902285
Și-a uitat portofelul într-o farmacie din Rădăuți. Ce a făcut următoarea clientă

Camerele de supraveghere dintr-o farmacie din Rădăuți, județul Suceava, au surprins o femeie care și-a însușit portofelul uitat pe tejghea de clienta din fața ei.

61902278
Un turist a rămas blocat în Bucegi, din cauza epuizării fizice

Salvamontiştii din staţiunea Buşteni au intervenit, duminică după amiază, pentru recuperarea unui turist care a urcat pe Jepii Mici din Masivul Bucegi şi care nu se mai putea deplasa din cauza epuizării fizice, informeaza news.ro.

61826496
Accident cu 4 mașini pe A2, pe sensul spre București. Traficul este îngreunat

Circulaţia rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Constanţa - Bucureşti a fost oprită la kilometrul 13, în zona Glina, din cauza unui accident în lanţ în care au fost implicate patru autovehicule.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.