Aproape 800.000 de apeluri au fost înregistrate la 112 luna aceasta, în contextul caniculei

62332332

Sute de mii de români au sunat, în primele trei săptămâni din luna iulie, la numărul de urgenţă 112, pentru a cere ajutor în contextul valurilor de căldură care afectează România, media fiind de cinci apeluri în fiecare minut.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în perioada 1 - 23 iulie, la nivel naţional, operatorii STS ai Serviciul de urgenţă 112 au preluat 783.969 de apeluri, dintre care 396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgenţă. Dintre acestea, 183.833 au fost urgenţe medicale (46,34%).

În contextul avertizărilor meteo de caniculă emise de la începutul lunii iulie, cea mai mare parte a apelurilor de urgenţă anunţate la 112 au vizat solicitări de asistenţă medicală din partea echipajelor de la Ambulanţă şi de la SMURD.

Cele mai multe solicitări medicale s-au înregistrat în data de 17 iulie, când peste 7.504 de apelanţi au sesizat probleme respiratorii severe, persoane conştiente căzute sau cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, precum şi urgenţe medicale diverse.

Încărcarea cea mai mare a activităţii Serviciului de urgenţă 112 s-a resimţit în judeţele din sudul şi vestul ţării, vizate de temperaturi extreme şi indice de disconfort ridicat.

Totodată, de la începutul lunii iulie, s-au intensificat apelurile de urgenţă care anunţă arderi necontrolate şi incendii de vegetaţie uscată. Astfel, luna aceasta au fost anunţate 3.071 de astfel de evenimente.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a luat în această perioadă mai multe măsuri tehnice şi operaţionale pentru a asigura transferul cu rapiditate al fiecărui caz către agenţiile responsabile - Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont. În medie, operatorii STS preiau apelurile la 112 în 4 secunde.

Astfel, sunt adaptate permanent fluxurile de lucru între operatorii STS şi dispecerii agenţiilor de intervenţie şi se suplimentează, după caz, numărul de operatori în intervalele orare cu aflux de apeluri.

Informaţii utile privind apelarea numărului unic pot fi consulate accesând pagina: https://www.sts.ro/ro/intrebari-frecvente-112.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un vlogger celebru, șocat de prețurile din Mamaia "Cine crede că am venit în România pentru că e ieftin... Dar, NU..."

Un american care prezintă România pe rețelele sociale a fost șocat de prețurile exorbitante dintr-un supermarket din stațiunea Mamaia.

 

Cod galben de vijelii și grindină pentru jumătate din țară, în timp ce restul se sufocă sub cod roșu de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, un cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din țară.

Atenţionare de călătorie în Grecia: Risc ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie pentru întreg teritoriul ţării

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile locale menţin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (gradul 5) pentru întreg teritoriul ţării.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.