Anunțul Loteriei Române după noul val de relaxare a restricțiilor. Când se reia plata câştigurilor

62130911
Inquam Photos / Octav Ganea

Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15 iunie, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie 2020, a anunţat, vineri, instituţia.

"Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor. Reamintim faptul că plata câştigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată. Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi", se arată în comunicat.

Astfel, în agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc.

De asemenea, angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie. Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

Potrivit sursei citate, jucătorii au câteva responsabilităţi cu care deja sunt familiarizaţi: să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

"Este un moment aşteptat de toţi angajaţii Loteriei Române şi, bineînţeles, de către toţi jucătorii noştri, cărora le mulţumim pentru fidelitate şi încredere. Am convingerea că împreună, jucători, angajaţi şi colaboratori, vom duce mai departe, cu responsabilitate, tradiţia Loteriei Române, una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, care aniversează anul acesta 114 ani de activitate. Indiferent de perioadele traversate, rolul social şi misiunea Loteriei Române au rămas neschimbate: crearea fondurilor necesare finanţării unor proiecte de interes public naţional prin oferirea de jocuri sigure şi responsabile", a spus Sebastian-Iacob Moga, directorul general al CN "Loteria Română" S.A.

Loteria Română desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul jocurilor de noroc, în scopul realizării cadrului organizat pentru satisfacerea cererii naturale de joc în rândul populaţiei şi crearea fondurilor necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional.

Acţiunile Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.

Reţeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1.900 de agenţii, proprii şi mandatare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62130904
Surse: Deputatul Elvira Şarapatin a lovit un pieton aflat trecere şi a fugit de la locul accidentului

Deputatul PSD Elvira Şarapatin a acroşat, vineri, cu autoturismul, un pieton care traversa strada regulamentar, parlamentarul plecând de la locul accidentului, potrivit unor surse judiciare.

62130902
Bancnote false de 50 € aduse din Italia în România. Cele 15 orașe în care au fost distribuite

Un număr de 12 percheziţii domiciliare au avut loc, joi, în judeţul Hunedoara, pentru destructurarea unei reţele care se ocupa cu plasarea de bancnote false de 50 de euro pe piaţă.

62130858
Autostrada Transilvania: După trei ani de licitații, autoritățile au semnat contractul pentru un tronson de 29 de km

Începută în 2004, Autostrada Transilvania înaintează în ritm de melc. După trei ani de licitații, autoritățile în frunte cu premierul au semnat contractul pentru un tronson de aproape 29 de km.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.