Ministrul Sănătății: Toți bucureștenii vor fi testați pentru Covid-19. Mergem din ușă în ușă

×
Publicitate

Toți bucureștenii vor fi testați pentru Covid-19. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV.

UPDATE 23.20 - Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru spune că testarea în Bucureşti se va face în etape, în primul rând fiind vizat personalul medical.

“În Bucureşti, după personalul medical începem cu testarea fiecărui cartier în parte. Pacienţii spitalelor sunt şi ei testaţi. (...) Vom testa şi persoanele în vârstă şi cei cu comorbidităţi, apoi vom trece şi la restul populaţiei", afirmă el, potrivit News.ro.

Potrivit lui Tătaru, după Bucureşti, vor urma şi celelalte oraşe, Bucureştiul fiind un proiect pilot, pentru a putea evalua starea de infectare a unui oraş.

“Se va ajunge la o capacitate de două-trei mii de testări pe zi. Vom face la Ministerul Sănătăţii programări şi etapizări pe grupe de vârstă şi pe categorii. Vom începe cu Bucureştiul şi cu aglomerările mari unde există un risc ridicat de transmitere“, a spus Nelu Tătaru.

Victor Costache: Vom face milioane de teste

 

În plus, Victor Costache a precizat că pacienții diagnosticați cu noul virus vor fi internați doar în spitale dedicate tratării acestei patologii, iar până la sfârșitul săptămânii vor fi stabilite cel putin 30 de unități, în toată țara.

Mai mult, de mâine, pacienții cu forma ușoară de boală vor fi mutați din secțiile de boli infecțioase în hoteluri, unde vor fi supravegheați de doctori.

Echipele de la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” lucrează deja la finalizarea proiectului prin care toți bucureștenii vor fi testati pentru Covid-19.

”Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din ușă în ușă- n.red.), după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Greșeala făcută de restul Europei

 

În prezent, pacienții diagnosticați cu noul virus sunt internați în cele 7 centre de boli infecțioase: 2 în Capitala și 5 în restul țării.
Pentru a evita ca infecția să ajungă și la cei cu alte boli care au rămas internați în unitățile sanitare, ministrul Sănătății spune că pacienții nu vor fi amestecați.

Victor Costache: ”Nu tratăm Covid-19 în spitale nonCovid, e pilonul de bază al strategiei pentru lupta împotriva virusului. Au fost deja pregătite spitale de boli pulmonare și se adaugă la fiecare județ un spital care va deveni spital Covid-19 sau se grupează două județe pentru a identifica un spital mai mare. La nivelul Bucureștiului s-a pregătit Colentina, care va deveni funcțional de mâine”.

Totodată, pacienții cu forme ușoare nu vor fi tratați acasă, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

"Mâine începe un proiect pilot pentru a lua presiunea de pe spitalele de boli infecțioase. Mâine, 50 de pacienți vor fi instalați în hoteluri cu camere individuale, supravegheați. Principiul de bază e să nu amestecăm pacienții și să nu-i trimitem acasă, e cea mai mare greșeală care s-a făcut în țările europene”, a mai spus ministrul.

Ministrul cere eforturi suplimentare

 

Ministrul Sănătății face un apel atât la populație, cât și la medicii să facă eforturi suplimentare în această perioadă extraordinară.

”Dacă până acum 2 luni puteam merge la vizită în spital în grup, medicii așa făceam, în momentul de față totul se schimbă. Doar chirurgii aveau măști, acum toată lumea trebuie să poarte. Corpul medical trebuie să înțeleagă că trebuie să ne schimbăm felul în care abordăm pacientul. Guvernul va da o hotărâre mâine, prin care va autoriza producția de biocide pentru Oltchim și Farmec. Astfel va fi acoperită nevoia de dezinfectanți în toate spitalele din țară”, a completat Costache.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62115192
România este în carantină. Ce trebuie să știe românii care vor să iasă din case

De miercuri, 25 martie 2020, de la 12, România este în carantină, impusă printr-o nouă ordonanță militară adoptată de autorități.

62116890
Coronavirus România, LIVE UPDATE 25 martie. Alte 3 decese din cauza Covid-19, bilanțul ajunge la 17 morți

Coronavirus România, Live Update 25 martie. În România au fost confirmate 906 cazuri de coronavirus și 17 decese, la ultima informare oficială de miercuri.

62114087
Anunțul făcut de Rafila: „În 2-3 săptămâni, am putea avea cel puţin 1.000 de cazuri pe zi”

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că în decurs de câteva săptămâni, în țară s-ar putea înregistra zilnic 1.000 de cazuri.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.