Patru sportive minore, agresate sexual de antrenorul de karate, în timp ce se aflau în cantonament la Vâlcea

×
Publicitate

Un antrenor de karate din București este suspectat că ar fi agresat sexual patru minore, sportive la clubul unde el activa. Întâmplarea s-ar fi petrecut în Vâlcea, unde antrenorul și fetele se aflau în cantonament.

Cel care a alertat autoritățile a fost tatăl uneia dintre copile. În miez de noapte, omul primise un telefon disperat de la fiica lui, care anunța că antrenorul face gesturi nepotrivite și o atinge nefiresc pe una dintre colege.

Bărbatul a anunțat Poliția și a spus exact pensiunea din Voineasa unde antrenorul își dusese sportivii în cantonament. Echipajele au descins imediat la locul indicat și l-au reținut pe karatist.

Surse neoficiale spun că sunt patru copile care au declarat că antrenorul le-ar fi agresat și pe ele în același mod.

Antrenorul, fetele, dar și alți martori au ajuns în fața procurorului pentru audieri.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62477739
Prima reacție a lui Mircea Geoană după ce a demisionat din NATO: "A fost onoarea vieţii mele"
Mircea Geoană a oferit, marți, primele declarații după ce a demisionat din funcția de secretarul general adjunct al NATO.
62462592
Un individ din Constanța l-a bătut pe un bărbat, apoi a dat cu mașina peste fiul acestuia. Agresorul, interceptat în trafic
Un individ de 44 de ani din judeţul Constanţa a fost reţinut după ce l-a agresat pe un alt bărbat, în comuna Tuzla, iar apoi a vrut să plece cu maşina. El l-a lovit cu autoturismul pe fiul victimei, care încerca să îl oprească.
62480292
Cresc beneficiile pentru angajații din România. Valoarea unor tichete va fi indexată
Valoarea tichetelor culturale acordate angajaţilor lunar sau ocazional va fi de maximum 220 lei/lună, respectiv de cel mult 440 lei/eveniment, după indexarea cu indicele inflaţiei, conform unui Ordin al Ministerului de Finanțe.