Peste 20 de supermarketuri și hipermarketuri au fost închise de ANSVSA. 12 tone de alimente au fost retrase

supermarket germania
Shutterstock

ANSVSA a aplicat peste 330 de amenzi, a suspendat activitatea mai multor supermarketuri și hipermarketuri și a retras aproape 12.000 kg de alimente și peste 4.300 de ouă în campania „Zero toleranță pentru neregulile alimentare”, din iunie.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dat peste 330 de amenzi în valoare totală de aproape 5,5 milioane de lei, a suspendat activitatea a 11 supermarketuri şi zece hipermarketuri şi a interzis activitatea altor trei supermarketuri, a unui hipermarket şi a unui depozit frigorific, în cadrul campaniei de control „Zero toleranţă pentru neregulile alimentare”, desfăşurată în perioada 13 – 30 iunie 2025 în toată ţara.

Potrivit ANSVSA, aproape 12.000 de kilograme de produse alimentare - carne, peşte, lactate, legume, fructe, produse de panificaţie şi prăjituri - şi peste 4.300 de ouă - au fost scoase de pe piaţă şi distruse.

Campania, care a avut scopul de a proteja sănătatea publică şi de a combate orice formă de fraudă alimentară, a fost iniţiată la nivel naţional în data de 13 iunie, sub coordonarea directă a preşedintelui ANSVSA, dr. Alexandru Bociu, şi s-a desfăşurat în paralel cu activitatea Comandamentului Estival deschis la Constanţa începând cu 16 iunie.

Aceste două iniţiative au acţionat complementar, vizând atât controale riguroase, cât şi activităţi de consiliere, prevenţie şi dialog activ cu mediul de afaceri, informează Serviciul de Comunicare al instituţiei.

Citește și
politie germania
Un bărbat a cumpărat un cuțit dintr-un supermarket, apoi a înjunghiat un client, în Berlin

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Colectiv special pentru controale riguroase și verificări tematice

Pentru a asigura eficienţa şi rigurozitatea controalelor, a fost constituit un colectiv temporar de lucru, format din directorii executivi ai Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţele Olt, Dâmboviţa, Teleorman, Ialomiţa şi din Bucureşti, precum şi din inspectori de specialitate din cadrul acestor structuri.

În cadrul campaniei, au fost făcute controale tematice în hipermarketuri, supermarketuri, restaurante, fast-food-uri, măcelării, pescării şi unităţi de depozitare, cu accent pe verificarea respectării legislaţiei privind siguranţa alimentelor, trasabilitatea produselor şi conformitatea cu standardele de igienă şi funcţionare.

Potrivit sursei citate, au fost verificaţi 441 de operatori economici şi au fost date 336 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.407.000 de lei.

De asemenea, au fost emise 21 de ordonanţe de suspendare a activităţii în cazul a 11 supermarketuri şi zece hipermarketuri şi cinci ordonanţe de interzicere a activităţii în cazul unui hipermarket, a trei supermarketuri şi a unui depozit frigorific.

Suesa citată menţionează că 11.783 de kilograme de produse alimentare (carne, peşte, lactate, legume, fructe, produse de panificaţie şi prăjituri) şi 4.326 de ouă au fost reţinute şi trimise către unităţi de neutralizare.

Măsuri suplimentare și alertă pentru fraudă alimentară

Totodată, în cazul a 42,5 kilograme de produse de origine nonanimală cu etichetare falsificată a fost activată alerta de fraudă alimentară prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), iar 93 de teste de sanitaţie sunt în lucru pentru evaluarea igienizării suprafeţelor de lucru şi 41 de probe alimentare au fot prelevate, cu scopul determinării de specie şi prevenirii substituţiei frauduloase a produselor.

Obiectivele campaniei au fost consolidarea siguranţei alimentare şi protejarea sănătăţii consumatorilor, creşterea nivelului de conformare voluntară a operatorilor economici, întărirea capacităţii de prevenţie şi reacţie rapidă la riscurile alimentare, transmiterea unui mesaj clar privind toleranţa zero faţă de nereguli şi crearea unui mediu economic corect, în care competiţia se desfăşoară în condiţii echitabile.

Un element de noutate al campaniei a fost dimensiunea educaţională şi colaborativă. Prin intermediul Comandamentului Estival, ANSVSA a derulat sesiuni de informare şi instruire pentru operatorii din industria alimentară, întâlniri directe cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi campanii de comunicare pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la riscurile alimentare.

Vor fi continuate controalele

„Este foarte important ca autorităţile să nu fie percepute doar ca entităţi de control. Vrem un parteneriat onest cu operatorii economici, bazat pe profesionalism şi prevenţie”, a declarat dr. Alexandru Bociu, preşedintele ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, campania naţională s-a încheiat, dar acţiunile de control continuă la nivelul întregii ţări, în toate tipurile de unităţi alimentare – magazine, depozite, unităţi de procesare sau transport.

În paralel, ANSVSA îşi consolidează activitatea de consiliere şi dialog cu operatorii economici, pentru a sprijini conformarea voluntară şi anticiparea riscurilor.

„În continuarea campaniei naţionale, activitatea noastră se va concentra şi pe zona litoralului, prin intermediul Comandamentului Estival. Ne dorim să oferim turiştilor un grad ridicat de siguranţă alimentară în concediu, iar pentru aceasta, echipe de inspectori ai ANSVSA vor desfăşura controale zilnice, în toate zonele de interes turistic de pe litoral, pe întreaga durată a sezonului estival. Ne dorim reducerea semnificativă a riscurilor alimentare, creşterea nivelului de conformare a operatorilor şi consolidarea încrederii consumatorilor în produsele de pe piaţa românească. Este un efort comun, care cere responsabilitate, rigoare şi comunicare permanentă”, a completat preşedintele ANSVSA.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Donald Trump a refuzat să plece din mijlocul jucătorilor lui Chelsea! Scene fără precedent la ceremonia de premiere de la Mondialul Cluburilor
VIDEO Donald Trump a refuzat să plece din mijlocul jucătorilor lui Chelsea! Scene fără precedent la ceremonia de premiere de la Mondialul Cluburilor
Citește și...
Turist britanic, șocat de prețurile unui supermarket din Spania: „Nu ai așa ceva acasă. Chiar mă gândesc să mă mut”
Turist britanic, șocat de prețurile unui supermarket din Spania: „Nu ai așa ceva acasă. Chiar mă gândesc să mă mut”

Un turist britanic a devenit viral pe TikTok după ce și-a exprimat uimirea față de prețurile mici din supermarketurile spaniole.

Un bărbat a cumpărat un cuțit dintr-un supermarket, apoi a înjunghiat un client, în Berlin
Un bărbat a cumpărat un cuțit dintr-un supermarket, apoi a înjunghiat un client, în Berlin

Un bărbat a fost arestat la Berlin după ce a cumpărat un cuțit și o foarfecă dintr-un supermarket și a rănit grav un alt client, potrivit poliției.

 

Alertă într-un supermarket din Brașov. Zeci de persoane evacuate după un posibil atac cu spray lacrimogen
Alertă într-un supermarket din Brașov. Zeci de persoane evacuate după un posibil atac cu spray lacrimogen

Panică într-un supermarket din Brașov. 35 de persoane au fost evacuate după ce doi oameni au acuzat probleme respiratorii și simptome de iritație.

Recomandări
Unitățile de primiri urgențe, copleșite de pacienți noaptea. Cel puțin 30% din cazuri pot fi rezolvate la medicul de familie
Unitățile de primiri urgențe, copleșite de pacienți noaptea. Cel puțin 30% din cazuri pot fi rezolvate la medicul de familie

Vara - cu călduri sufocante și perioade de concedii - afectează și unitățile de primiri urgențe, foarte aglomerate mai ales noaptea.

Nicușor Dan susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, de la ora 10:00. „Voi răspunde la toate întrebările”
Nicușor Dan susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, de la ora 10:00. „Voi răspunde la toate întrebările”

Nicușor Dan a anunțat că luni, la ora 10:00, va organiza o conferință de presă la Cotroceni.

Abandonați de stat și sufocați de importuri, fermierii români lasă cartofii noi în câmp. „Nu avem cui să-i dăm nici degeaba”
Abandonați de stat și sufocați de importuri, fermierii români lasă cartofii noi în câmp. „Nu avem cui să-i dăm nici degeaba”

Deși suntem mari amatori de cartofi, cu un consum anual de peste 100 de kilograme pe cap de locuitor, fermierii sunt pe cale să abandoneze producția.