Restricții pe Dunăre din cauza nivelului scăzut al fluviului. Pierderi zilnice uriașe pentru armatori și companii

×
Publicitate

Navigația pe Dunăre este aproape de colaps, din cauza nivelului extrem de scăzut al fluviului. Armatorii pierd zilnic sute de mii de euro, pentru că nu își mai pot încărca barjele cu marfă decât la 30-40% din capacitate.

În dreptul kilometrului 526, pe sectorul administrat de Bulgaria, navigația a fost oprită complet, ieri, pentru lucrări urgente de adâncire a șenalului.

Luni, la intrarea în țară, debitul Dunării era de numai 2.260 de metri cubi pe secundă. La Porțile de Fier, Sistemul Hidroenergetic și de Navigație mai contribuie cu apă din baraj, așa că debitul ajunge la 2.400, mult sub media multianuală a lunii iunie, care este de 6.400 de metri cubi pe secundă.

Sunt patru zone critice, unde nivelul fluviului a scăzut sub doi metri și jumătate. Cea mai importantă scădere a nivelului Dunării este înregistrată la Galați, minus 13 centimetri. Problema este că și în următoarea săptămână, pe tot sectorul românesc, fluviul va avea cote din ce în ce mai mici.

Companiile care se ocupă de transportul mărfurilor pe Dunăre pierd zeci de mii de euro la fiecare cursă. Autoritățile fluviale din Bulgaria au emis un comunicat prin care au anunțat că au întrerupt complet navigația în zona localității Batin.

Sandu Doca, armator: „E oprită navigația pentru a efectua dragaje în zona respectivă. Este oprită complet. Doar navele de pasageri pot trece, că au prioritate. Dar navele de marfă, nu. Pierderile sunt foarte mari, pentru că încărcăm, la momentul acesta, la 30%-40% din capacitate.”

Adâncirea albiei, inutilă fără precipitații

Administrația Fluvială a Dunării de Jos lucrează, încă din martie, la adâncirea albiei, pe sectorul românesc. Cu toate acestea, aproape zi de zi sunt anunțate incidente legate de eșuarea în nisip a unor convoaie de barje.

Florin Uzumtoma, director Căi Navigabile, AFDJ Galați: „Atâta timp cât nu sunt precipitații, astea vor fi situațiile. Noi încercăm cu disperare să facem tot ce putem, cu toate drăgile noastre, cu tot echipamentul pe care îl avem noi la dispoziție, însă, dacă nu ne ajută și bunul Dumnezeu, nu avem ce face.”

Prognoza hidrologilor arată scăderi ale nivelului fluviului și în următoarea perioadă, pe tot sectorul românesc. Și mai grav este că nici precipitații importante nu au fost anunțate.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62556557
Accident mortal surprins de o cameră de supraveghere. Greșeala făcută de un șofer în giratoriu

Un șofer de 70 de ani a murit, în urma unui grav accident petrecut în Balotești, județul Ilfov, la intersecția cu DN1. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

62544372
Adolescentul de 15 ani s-ar fi sinucis când mama sa plecase la magazin. A fost găsit spânzurat lângă cortul în care locuiau

Sfârșit tragic pe un câmp de la periferia Capitalei. Un adolescent de 15 ani și-ar fi pus capăt zilelor.

62373207
Tarifele de distribuție a gazelor cresc la 1 iulie. La cat este estimată majorarea

De la 1 iulie 2025, tarifele de distribuţie a gazelor naturale vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh. ANRE anunţă că impactul în facturile consumatorilor casnici va fi redus, datorită caracterului moderat al ajustării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.