Era echipat corespunzător, dar loviturile de stânci i-au fost fatale.
Militarul de 35 de ani se afla la o tură de schi offpiste, alături de alți doi prieteni. Făcea frecvent acest sport pentru că iubea enorm muntele. În timpul liber era instructor de alpinism.
Se afla pe Valea Coștilei. Vârful este la aproape 2500 de metri altitudine. Iar, la un moment dat, zăpada a luat-o la vale! În scurt timp, sportivul prins în avalanșă a fost îngropat în nămeți și târât peste stânci. Prietenii l-au găsit inconștient.
SERGIU FRUSINOIU, SALVAMONT PRAHOV: „Primul fiind victima, aceasta a declanșat o avalanșă care l-a transportat pe vale cu viteză mare, ajungând mai jos cu circa 1 km.”
Schiorii au chemat imediat ajutor, iar pentru salvarea bărbatului a fost trimis un elicopter SMURD. Însă loviturile suferite i-au fost fatale.
Alpinistul cobora des pe schiuri văile din Bucegi, iar în urmă cu câteva zile îi atenționa pe sportivi că nu sunt cele mai bune condiții pe munte.
Valea Coștilei este una dintre zonele frecventate de schiorii care practică offpiste, adică în afara pârtiilor amenajate, pe terenuri nemarcate și nepregătite, adesea cu zăpadă proaspătă – de tip powder. Riscul de avalanșă este însă crescut în această perioadă din cauza oscilațiilor de temperatură și poate transforma traseele într-un pericol major.
Dan Colniceanu era locotenent-colonel la ISU Brașov de 12 ani. Colegii au postat un mesaj în memoria lui.
Col. Cosmin Riciu, ISU BRAȘOV: „A fost un coleg devotat, profesionist, a iubit ce făcea, a iubit muntele, alpinismul. Avem inimile pline de regret.”
Vineri seară, militarul lucrase în tură. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.