ANIMAȚIE GRAFICĂ. Urmărire ca-n filme în cazul tânărului care a comis atacuri cu cuțitul

×
Publicitate

Un individ cu o mască pe față şi două arme albe la el a stârnit panica în Nădovari, după ce a început să atace oamenii de pe stradă.

Cei patru turişti pe care îi urmărea au avut mare noroc că în zonă era o patrulă de poliţie. În încercarea de a scăpa de agenţi, agresorul a sărit la unul dintre ei, moment în care poliţistul a scos pistolul, a tras şi l-a rănit în picior.

Cu faţa acoperită de o mască şi două cuţite la el, individul a început să atace la întâmplare trecătorii. S-a năpustit asupra a patru turişti, doi bărbaţi şi două femei, şi a vrut să îi rănească.

Îngroziţi, oamenii au luat-o la fugă şi au scăpat de agresor abia în momentul în care au ajuns într-o intersecţie, unde era un echipaj de poliţie.

Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: „La vederea patrulei de poliţie, agresorul a fugit în direcţia opusă, moment în care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia pe mai multe străzi din Năvodari, atât pedestru cât şi cu autospeciala de poliţie."

Secvenţele care au urmat par dintr-un film. Agresorul în vârstă de 25 de ani a rupt-o la fugă, cu poliţia pe urme.

A ajuns de o stradă într-un parc şi ulterior a încercat să dispară printr-un gang. Agenţii care îl urmăreau cunoşteau, însă, bine zona, aşa că poliţistul care a pornit în urmărirea lui pe jos l-a aşteptat la ieşirea din culoar iar celaltat a blocat cu maşina capătul opus.

Deşi era încolţit, individul a devenit şi mai agresiv şi a încercat să îl atace pe unul dintre agenţi, care a scos pistoul şi a tras. Glonţul l-a rănit pe suspect la picior.

Martor: „Poliţia i-a spus: mâinile sus, la ceafă! Nu a reacţionat! Culcat! Pune mâinile la spate! Şi nu a reacţionat. A scos pistoul şi direct în picior!"

Martor: „Urlete, ţipete... m-am trezit din somn şi s-a auzit o pocnitură, două. Nu mai ştiu exact, că dacă m-am trezit din somn..."

Martoră: „Dacă nu a stat la somaţie, dânşii şi-au făcut treaba. Avea arme albe."

Agresorul a fost dus cu o ambulanţă la spital. Mirosea a alcool şi a fost calmat cu greu.

Bogdan Obada, director medical la Spitalul Județean Constanța: „Nu era colaborant. Nu se putea comunica cu el. A trebuit să se intre în operaţie de urgenţă pentru reconstrucţia arterei femurale."

Individul este cercetat pentru ameninţare, tulburarea liniştii publice şi port ilegal de armă albă. Poliţiştii încearcă să afle care au fost motivele care l-au făcut să atace fără motiv trecătorii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62051907
Bărbat care a furat în Spania 90.000 de euro și o mașină, prins după 10 ani. Unde se ascundea

Un bărbat căutat de autoritățile spaniole a fost prins de polițiștii din Constanța la 10 ani după ce a furat din Spania bijuterii, 90.000 de euro și o mașină.

61973533
NATO: Scutul antirachetă de la Deveselu a fost modernizat

O actualizare programată la instalația de apărare antirachetă de tip Aegis Ashore de la Deveselu a fost încheiată cu succes vineri, anunță NATO.

62068458
Vijeliile au făcut prăpăd în țară. Momentul în care un copac cade peste o mașină

În timp ce sudul se topeşte sub un soare dogorâtor, în alte locuri din ţară aflate sub cod portocaliu şi galben, de vreme rea, vijeliile au făcut prăpăd. Doi oameni au murit loviţi de fulger, iar străzile au fost măturate de grindină şi de şuvoaie. 

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.