ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul în care a fost implicată Principesa Sofia. S-a ales cu o mână bandajată

×
Publicitate

Principesa Sofia a României, fiica regelui Mihai, a fost invitată la poliție pentru explicații, după ce a fost implicată într-un accident produs pe DN1, în zona localității Otopeni.

În urma incidentului, principesa Sofia a fost rănită ușor, la mâna stângă, dar nu a avut nevoie de internare în spital.

Sofia este a patra fiică a regelui Mihai I, și a opta pe linia succesiunii la tronul României.

Șoferii aflați în trafic au surprins-o pe principesa Sofia vorbind la telefon, lângă mașina avariată - un Volkswagen Tiguan. Cel mai probabil, încerca să sune după ajutor după ce fusese lovită din spate de o șoferiță care nu ar fi păstrat distanța.

Accidentul s-a produs în dreptul localității Otopeni. Principesa Sofia conducea spre București, când la kilometrul 13, pe DN 1, o tânără de 24 de ani a lovit-o. Mașina principesei a ricoșat într-o platformă aflată în față, apoi s-a oprit pe parapetul din mijlocul drumului.

Agenţii au chemat-o la sediul Poliției Otopeni, pentru audieri. Era bandajată la mâna stângă și nu a vrut să dea declarații.

Reporter: Cum vă simțiți?

Principesa Sofia: „Nu comentez...”

Cazul este cercetat de polițiștii din Otopeni împreună cu cei de la Serviciul Rutier Ilfov. La locul accidentului, principesa Sofia și ceilalți doi șoferi implicați au fost testați pentru alcool, dar rezultatul a fost negativ. A sosit acolo și un echipaj medical, care a evaluat-o pe alteță, însă nu a fost nevoie să fie transportată la spital.

Principesa Sofia are 65 de ani și este a patra fiică a regelui Mihai I și a reginei Ana. Este a opta pe linia succesiunii la tronul României și conducerii Casei Regale a României. S-a născut în Grecia, dar locuiește în România din 2018.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62348403
Palmierii lui Negoiță nu sunt o soluție anti-poluare, însă edilul nu vrea să stopeze plantarea. "Avem nevoie de spații verzi"
Palmierii mutați din zona centrală a Bucureștiului pentru că fuseseră puși fără autorizație legală nu erau o soluție pentru poluarea din acea zonă.
62348406
Evaluare Națională clasa a IV-a. Ce subiecte au primit elevii la limba română
Elevii din clasa a IV-a au susținut Evaluarea Națională la limba română, iar subiectele au fost concepute pe baza unui text, la prima vedere, dintr-o poveste scrisă de o autoare contemporană.
62323280
A început sesiunea specială a Bacalaureatului. Dublul campion mondial David Popovici, printre absolvenți
A fost o zi cu emoții pentru elevii olimpici ai României. Cei care au rezultate extraordinare la competițiile internaționale sportive ori la disciplinele teoretice studiate la școală au început Bacalaureatul.