ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Vrancea: „A dat lumea peste cap prin vagoane”. Primele suspiciuni

×
Publicitate

Un tren cu pasageri, a fost lovit de o locomotivă, aflată în manevră, într-o gară din județul Vrancea. În urma impactului, oamenii au fost proiectați, prin vagoane, iar șapte dintre ei, au ajuns la spital.

Potrivit autorităților, testul antidrog pentru mecanic și conductor a ieșit pozitiv. Amândoi susțin că rezultatul ar fi influențat de tratamente medicale. Acum este în desfășurare anchetă penală.

120 de oameni erau în vagoanele trenului Interregio - oprite în gara din Mărășeti, Vrancea - când au fost lovite de locomotivă. Impactul i-a aruncat pe unii călători peste alții și i-a izbit de scaune.

Călător: „A dat lumea peste cap prin vagoane”

CFR Călători a precizat că locomotiva care a lovit vagoanele urma să fie cuplată la acestea și era, la acel moment, remorcată de altă locomotivă. Cuplarea trebuia să se realizeze printr-o deplasare în marșarier.

Conform procedurilor în vigoare, pentru ca operațiunea să fie sigură, viteza în timpul cuplării nu trebuie să depășească 5 kilometri pe oră. În acest caz, există suspiciuni că limita ar fi fost depășită.

După accident, poliția a transmis că mecanicul de locomotivă și conductorul de tren au fost depistați pozitiv la consumul de substanțe psihoactive. Amândoi au fost duși la spital unde le-au fost recoltate probe biologice.

Rodrigo Maxim, președintele Federației sindicatelor transportatorilor feroviari din România: „Ei susțin că la verificarea cu drug-test-ul, din cauza consumului de medicamente, pentru că unul avea diabet și celălalt probleme cu ficatul, le-au ieșit rezultate fals pozitive cu amfetamină”.

În urma impactului, șapte călători au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al spitalului județean Vrancea: „La UPU Focșani au ajuns șapte victime, două femei, patru bărbați precum și un minor. Conform primelor evaluări se pare că niciunul dintre aceștia nu a suferit traumatisme grave”.

Poliția a deschis un dosar penal pentru îndeplinirea defectuoasă din culpă a îndatoririlor de serviciu și vătămare corporală din culpă. În paralel, și autoritățile feroviare fac verificări.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62546945
România sub cod galben și portocaliu de ploi abundente. Agricultor: „Plouă în mai, ai mălai”

Capitala și 23 de județe sunt, până marți dimineața, sub cod galben și portocaliu de ploi abundente. Iar vremea rea ne va însoți până la finalul săptămânii, din cauza unui ciclon format în Marea Mediterană, care persistă în regiunea noastră.

62531261
Camăta, pedepsită cu 5 ani de închisoare. Proiect de lege adoptat tacit de Senat

Parlamentul României face un nou pas în combaterea camătei prin adoptarea tacită, luni, de către Senat, a unui proiect de lege inițiat de parlamentari USR.

62533266
Incendiu provocat intențioant la o şcoală din Botoşani. Peste 70 de elevi şi angajaţi s-au evacuat

Pompierii au intervenit, luni, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o şcoală din judeţul Botoşani, iar peste 70 de elevi şi angajaţi s-au autoevacuat în siguranţă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.