Anchetă în cazul unei profesoare din Ialomița. Și-ar fi însușit bursele mai multor elevi timp de 3 ani

62208478
Shutterstock

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa a demarat o anchetă în cazul unei profesoare, fost director de şcoală, care, timp de trei ani, şi-ar fi însuşit bursele mai multor elevi.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare, transmite News.ro.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei", a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, verificările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

În fapt, fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, instituţie ce a cerut un control la şcoala respectivă. Conform primelor concluzii, fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii ce proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor continuă să predea.

Ea este încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62206436
R. Moldova ajută România în lupta cu pandemia. Lucrători medicali și paramedici vor ajunge în țară
Republica Moldova trimite o echipă de lucrători medicali și paramedici în România pentru a ajuta la tratarea pacienților bolnavi de Covid-19.
62215400
Datoria guvernamentală a trecut de 550 mld de lei, la finele lui august. În 2021 datoria a crescut cu 40 de mil de euro pe zi
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, la finele primelor opt luni din 2021, la 550,34 miliarde de lei, faţă de 545,337 miliarde de lei, după primele şapte luni.
62155106
Cum se va face accesul la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. Anunțul oficial de la Patriarhie
Patriarhia Română a anunţat că Sf. Dimitrie cel Nou va fi sărbătorit între 21 şi 28 octombrie cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare şi că sfintele moaştele vor fi aşezate în pridvorul Catedralei Patriarhale începând de joi.