Anchetă după ce un copil de 13 ani s-ar fi sinucis din dragoste. VeDem Just susține că băiatul era bătut de tatăl preot

62302282

Poliţiştii, împreună cu inspectori ai D.G.A.S.P.C. Mehedinţi, vor face o anchetă la locuinţa unei familii din Drobeta Turnu Severin, după ce un băiat de 13 ani s-a aruncat de pe clădirea fostei maternităţi şi a decedat.

Băiatul de 13 ani s-a aruncat de pe clădirea fostei maternităţi din Drobeta Turnu Severin în 7 noiembrie şi a murit.

”În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că pe trupul minorului nu au existat leziuni anterioare căderii. Totodată, nu au existat sesizări cu privire la posibile abuzuri săvârşite asupra sa de către membrii familiei”, transmite, joi seară, IPJ Mehedinţi.

Cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsurile corespunzătoare.

Joi, băiatul de 13 ani a fost înmormântat, fiind condus pe ultimul drum de sute de persoane.

În presă au apărut informații potrivit cărora minorul s-a sinucis după ce s-ar fi certat cu iubita sa. Însă asociația VeDem Just a primit informații de la persoane care cunoșteau băiatul potrivit cărora în familie existau certuri repetate, bătăi fizice aplicate în mod regulat de tată, amenințări cu folosirea armelor albe, alungarea din casă, lăsare fără hrană, refuz de a accepta ajutor medical, lipsire de ajutor bănesc.

Asociația a decis să sesizeze mai multe instituții între care DGASPC, Ministerul Educației, dar și Biserica Ortodoxă Română, tatăl băiatului fiind preot.

De asemenea, poliţiştii, în colaborare cu D.G.A.S.P.C. Mehedinţi, urmează să facă o anchetă socială la locuinţa minorului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62302198
Noi norme Euro 7, propuse de Comisia Europeană. Măsuri drastice pentru producătorii de autovehicule
Comisia Europeană a prezentat joi propunerile pentru introducerea noilor norme Euro-7. Acestea presupun măsuri drastice pentru producătorii de autovehicule.
62302203
Întârzieri mari la instalarea panourilor fotovoltaice în România. Și prețurile au crescut
Oricât ar vrea de tare să îşi instaleze panouri fotovoltaice, românii se lovesc de tot mai multe probleme. De câteva luni, lipsesc echipamente esenţiale pentru funcționarea sistemului. Întârzierile pot ajunge și până la opt luni.
62302202
Încărcătorul cu 15 gloanțe pierdut de polițistul din București a fost găsit la o groapă de gunoi, de un angajat
O operațiune mai puțin obișnuită a avut loc joi după-amiază. Polițiștii din Bucuresti, înarmați cu detectoare de metale, au inspectat groapa de gunoi de la Vidra, de lângă capitală.