Ana Morodan, trimisă în judecată pentru conducere sub influenţa drogurilor şi cu permisul suspendat

×
Publicitate

Ana Morodan, cunoscută în lumea mondenă drept „contesa digitală”, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.  

În luna martie, Ana Morodan a fost prinsă de poliţiştii de la Rutieră având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor, conform Agerpres.

Ana Morodan mai este acuzată şi de săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Dosarul a fost înregistrat în urmă cu două zile la Judecătoria Sectorului 1, însă Parchetul nu a făcut un anunţ privind trimiterea în judecată.

La sfârşitul lunii martie, un echipaj de la Poliţia Rutieră a făcut semn regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla Ana Morodan.

Şoferiţa nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule, în urma accidentului rezultând pagube materiale.

„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat”, transmitea la acea vreme Brigada Rutieră.

Ca urmare, vloggeriţa a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, dar ea a refuzat şi de această dată.

În consecinţă, poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Ulterior, în aceeaşi zi, Ana Morodan a fost oprită din nou în trafic de poliţişti, care au constatat că femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a primei abateri.

Poliţiştii au procedat la testarea ei cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, s-a relevat prezenţa în organism de substanţe psihoactive.

Ana Morodan a fost reţinută pentru 24 de ore, însă a fost eliberată după o zi şi pusă sub control judiciar.

După ce a fost eliberată, Ana Morodan a recunoscută că a făcut o greşeală conducând maşina cu permisul suspendat. Ea a negat că ar fi consumat droguri şi susţinea că a luat un medicament, în baza unei reţete prescrise de medic.

„Pentru copiii şi tinerii care mă urmăresc şi care visează să fie şi ei influenceri. Nu faceţi că mine. Să nu vă credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate şi să riscaţi totul pentru asta. Să nu va faceţi că zâmbiţi şi că sunteţi fericiţi când nu mai e niciun pic de soare în viaţa voastră. Nu merită. Pentru toţi ceilalţi, am greşit, îmi pare rău că v-am dezamăgit şi sunt recunoscătoare că n-am făcut şi mai mult rău. Am vrut doar să fiu o fată iubită şi fericită. Acum mi-aş dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greşeşte, tot satul vine şi îl mângâie şi îl îmbrăţişează. Ei cred că toţi suntem buni şi avem nevoie mai mult ca oricând de înţelegere şi dragoste umană, atunci când greşim. Fiind blânzi cu cel care a greşit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveţi grijă de mintea şi sufletul vostru”, scria la acea vreme Ana Morodan într-un mesaj pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62368239
Una din cele mai mari agenții de turism din România și-a cerut falimentul. Ce se întâmplă cu vacanțele a sute de români

Agenția de turism Kusadasi, una dintre cele mai mari și mai vechi din România, și-a cerut falimentul. Agenția are în acest moment în derulare aproximativ 500 de pachete de călătorie, pe care spune însă că le va onora până la capăt.

62368161
Focar de infecție pe pârâul care face legătura dintre Siutghiol şi Lacul Tăbăcăriei. Directorul ANPC: „Kitsch general”

Directorul general al ANPC Paul Anghel afirmă, într-o postare pe Facebook, că pârâul care face legătura dintre Siutghiol şi Lacul Tăbăcăriei din Satul de Vacanţă-Mamaia, cândva populat cu bărci, e focar de infecţie.

62368134
Seară electrizantă la Festivalul Electric Castle. Artistul care a purtat pe scenă o ie

A fost o nouă seară electrizantă la Festivalul Electric Castle de la Bonțida din județul Cluj. Pe scenă au urcat nume sonore, ca George Ezra sau rapperul american Macklemore.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.