Amendat pentru că a postat pe Facebook un fluturaș de salariu. Cât trebuie să plătească locuitorul unei comune

62205088
StirilePROTV

O persoană care a postat pe Facebook un fluturaș de salariu a fost amendată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Măsura a fost luată după primirea mai multor plângeri.

 

Persoana care a postat pe Facebook fluturașul de salariu aparținând altei persoane fizice a primit o amendă de 100 de euro, echivalentul în lei, pentru încălcarea dispozițiilor din Regulamentul General privind Protecția Datelor, transmite ANSPDCP într-un comunicat.

O a doua contravenție a fost reținută în sarcina aceleiași persoane fizice, care a publicat pe Facebook și o filă din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal dintr-o comună. Mai exact, a dezvăluit date cu caracter personal aparținând unui minor, faptă pentru care a mai primit o sancțiune în echivalentul a 100 de euro, a arătat instituția.


„Astfel, operatorul (persoana fizică amendată, n.r.) a fost reclamat cu privire la faptul că, prin distribuirea unor materiale în cadrul gospodăriilor din comună și prin postarea pe contul personal de Facebook a dezvăluit date cu caracter personal, pe de o parte, ale unei persoane fizice prin difuzarea unei fotografii a fluturașului de salariu ce aparținea acesteia și, pe de altă parte, a dezvăluit date cu caracter personal ale fiului minor al unei alte persoane vizate, conținute de o fotografie a unei file din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal din comuna respectivă.

Ca urmare a investigației efectuate, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a prelucrat în mod legal, datele cu caracter personal conținute de fluturașul de salariu al persoanei vizate (nume, prenume, CNP, loc de muncă, funcție, salariu), încălcând astfel principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din RGPD și dispozițiile art. 6 alin. (1) din RGPD.

În același timp, operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a asigurat informarea persoanelor vizate în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în fila fotografiată din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal (nume și prenume ale fiului minor al persoanei vizate), încălcând astfel dispozițiile art. 14 alin. (1)-(4) din RGPD” precizează instituția în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62205086
Apa băută dintr-o sticlă de plastic care a stat la soare sau la congelator poate să provoace cancer
Apa dintr-o sticlă de plastic care s-a încălzit la soare conține substanțe cancerigene, eliberate de plasticul supus căldurii, avertizează medicii. Mai grav este că și PET-ul congelat este cel puțin la fel de nociv.
62203905
Avertisment ANM: Valul de căldură şi disconfortul termic vor persista luni. Temperaturi de până la 41 de grade în Muntenia
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat, valabilă, luni, în 16 judeţe şi municipiul Bucureşti, şi o atenţionare Cod galben, valabilă în opt judeţe.
62203661
Lista produselor de înghețată cu oxid de etilenă retrase de la vânzare. Apelul către consumatori
Inghețată care conține oxid de etilenă a fost retrasă de la vânzare dintr-un alt hipermarket. Carrefour atrage atenția clienților să returneze mai multe sortimente de înghețată, urmând să fie despăgubiți.