Avionul a decolat de pe aeroportul Henri Coandă la ora 15:58, spre Londra, însă la doar câteva minute de la plecare, la 16 și 6 minute pilotul a anunțat că se întoarce pe aeroport. Și asta pentru că aeronava ar fi lovit un stol de păsări în aer.

Avionul a aterizat în siguranță, la ora 16 și 19 minute. La fața locului au intervenit și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au asigurat zona și au facilitat accesul pe aeroport. Potrivit ISU, nu au fost probleme.

La bord se aflau 228 de pasageri. Unul dintre ei a renunțat la călătorie, iar ceilalți au plecat spre Londra cu o altă aeronavă, în urmă cu câteva minute. Între timp, avionul care a revenit la sol este verificat.

Am solicitat o poziție companiei care operează avionul, dar până la această oră nu am primit un răspuns.

Reacția companiei aeriene

Wizz Air confirmă că aeronava care opera zborul W43005 de la București Otopeni la Londra Luton s-a întors pe aeroportul de plecare la scurt timp după decolare, în urma impactului cu o pasăre.

Conform procedurilor de siguranță ale companiei, aeronava va fi inspectată și, pentru a evita alte perturbări, zborul a trebuit să fie anulat. Wizz Air a anunțat că își cere scuze tuturor pasagerilor afectați de această situație și reamintește că siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este principala sa prioritate.

Compania a mai precizat că depune toate eforturile posibile pentru a reduce întârzierile și a evita anulările atunci când este posibil.