Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

62398585
Shutterstock

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

„Rezultatele ne arată o imagine foarte interesantă, pentru că s-a vorbit foarte mult despre pericolul drogurilor, dar aceste discuţii au fost mai degrabă fie în termeni electorali, fie cu teamă de către părinţi, dar nu ştiam exact care este situaţia. (...) Acum avem aceste cifre (...)

Deci, practic, în momentul de faţă avem două studii pe Bucureşti cel puţin, destul de consistente, unul pe clasa a X-a, unul pe clase de liceu, dar pe toate cele patru clasele, care ne arată amândouă cam acelaşi lucru”, a declarat Eugen Hriscu la Medika TV, vineri seară.

Potrivit studiului sunt probleme cu „drogurile legale”

„În primul rând, avem nişte probleme enorme ca şi prevalenţă pentru drogurile legale. Adică alcool, tutun şi jocuri de noroc. Undeva în jur de peste 70% dintre tinerii de liceu au consumat cel puţin o dată alcool şi în jur de 40% au ajuns la starea de intoxicaţie.

De asemenea, avem undeva în jur de 50%, deci unul din doi, care au încercat tutun şi produse din tutun şi unul din trei care sunt consumatorii frecvenţi, deci vorbim de o prevalenţă a acestor droguri, mai ales tutunul”, a explicat Eugen Hriscu.

Potrivit acestuia, e o situaţie extrem de gravă din punct de vedere a sănătăţii publice”.

„Pe jocuri de noroc, iarăşi, stăm destul de rău. Peste 40% au jucat în ultimele 12 luni, cel puţin un joc de noroc. Media pe Uniunea Europeană este undeva în jur de 20%, deci aproape dublu. Şi de asemenea, dintre cei care au jucat, deja un procent de cam 20% manifestă semne de dependenţă sau pierdere a controlului asupra comportamentului”, a precizat Hirscu.

În ceea ce priveşte drogurile, potrivit datelor studiilor realizate, „lucrurile nu stau chiar aşa de rău”, comparativ cu media europeană.

„În ceea ce priveşte drogurile, lucrurile nu stau chiar atât de rău, mai ales în comparaţie cu alte state din UE. Procentul de tineri care a consumat cel puţin o dată o substanţă, aşa zis, interzisă, deci un drog, este undeva la 14%, media în UE se situează în jur de 20-22%”, a mai declarat medicuk.

Mai periculor este că se consumă des etnobotanice.

„Lucru, de fapt, care este îngrijorător nu este acest procent, cât mai degrabă faptul că (...) pe un loc fruntaş sunt etnobotanicele, un nume care în mod popular desemnează substanţe noi. De multe ori e cu formulă chimică foarte nouă, foarte greu de identificat şi cu efecte extraordinar de toxice.

În Bucureşti, aceste substanţe erau pe locul al treilea, în Bistriţa erau pe lucrul al doilea. Deci practic, observăm, din păcate, o deviere a pieţei drogurilor dinspre drogurile clasice, cannabis, ecstasy şi aşa mai departe, către aceste noi substanţe psihoactive”, a mai precizat Hriscu.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Apelul lansat de peste 600 de firme pentru reducerea cheltuielilor bugetare: Nu avem luxul de a amâna deciziile dificile

Camera de Comerţ Americană în România – AmCham România a transmis un apel public pentru găsirea de soluţii de reducere a cheltuielilor.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.