Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital

62552027

Un șofer de 20 de ani ar fi pierdut controlul mașinii și a lovit un grup de tineri care se aflau lângă un autoturism parcat. Trei persoane au fost transportate la spital.

”Cu privire la imaginile postate pe o reţea de socializare în care este surprins momentul unui accident rutier produs în oraşul Oţelu Roşu, facem următoarele precizări: În data de 12 iunie, la ora 23.51, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Zăvoi, posesor de permis de conducere, conducea un autoturism pe strada Rugului din Oţelu Roşu, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, acroşând cu partea laterală stânga-faţă un autoturism staţionat regulamentar, lângă care se aflau doi tineri”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului a rezultat rănirea celor doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, şi a conducătorului auto.

Cei trei tineri au fost transportaţi cu Ambulanţa la spital, iar doi dintre ei au primit îngrijiri medicale fără a rămâne internaţi.

”Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultatele fiind 0 în ambele cazuri. Poliţiştii continuă verificările în acest caz”, a mai precizat IPJ Caraş-Severin.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62551161
Spital: Starea generală a lui Ion Iliescu, staţionară, cu necesar de oxigen. Rămâne internat în secţia de terapie intensivă
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menţine staţionară cu necesar de oxigen, a informat vineri Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni.
62551951
Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier
Un tânăr de 18 ani şi o femeie de 21 de ani au murit, iar o altă tânără de 18 ani a fost rănită, vineri dimineaţă.
62551854
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.