Cine este bărbatul împușcat cu 6 gloanțe. Anchetă după ce a fost plimbat 220 km, între spitale

×
Publicitate

Fotograful împuşcat la Bistriţa ar fi făcut trafic cu ţigări, susţin procurorii, iar atacatorul, care a tras 6 gloanţe în el, i-ar fi fost partener în această afacere ilegală.

Cei doi s-ar fi cunoscut încă din şcoală. Între timp, la spitalul din Cluj, a început o anchetă, pentru că ranitul a fost plimbat 220 de kilometri înainte să fie operat.

Fotograful Vadim Malogolovenko (foto) a intrat în România din Ungaria şi era însoţit de bărbatul care a încercat să îl asasineze. Cei doi făceau contrabandă cu ţigări, susţin anchetatorii, şi urmau să se întâlnească la Cepari, în Bistriţa, într-o casă în construcţie, cu un individ rămas încă necunoscut.

Vadim Malogolovenko, împușcat Bistrița

Cum respectivul nu a apărut, străinii s-au luat la ceartă iar Malogolovenko a încasat 6 gloanţe.

Angela Sângeorzan, Procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud: "La ieşirea din autovehicul, inculpatul a luat asupra sa arma cu amortizor procurată între timp şi în momentul în care victima a intrat în imobil, inculpatul a executat focuri de armă asupra sa. Astfel, victima a fost împuşcată în spate, dar şi în zona fetei şi a braţelor."

Cu gloanţele în corp, bărbatul a reuşit să iasă în câmp, unde a găsit ajutor. La venirea poliţiştilor, le-a indicat clar maşina fugarului şi le-a arătat o fotografie cu agresorul. Acesta a fost găsit la 180 de kilometri distanţă. Când a fost oprit a încercat din nou să-şi folosească pistolul, dar poliţiştii l-au oprit.

Bărbatul a fost trimis cu 3 dintre gloanţe încă în corp, la spitalul din Cluj, după ce medicii din Bistriţa s-au temut că are o arteră secţionată. Bănuiala nu s-a confirmat, aşa că victima a fost dusă înapoi la Bistriţa, fără să fie operată. Acum medicii din
Cluj sunt în vizorul unei anchete.

Monica Costin, purtător de cuvânt UPU Cluj: "Pacientul a fost examinat de medicii chirurgi din Cluj, care, după ce au văzut care e starea lui, au decis împreună cu medicii chirugi din Bistriţa să fie transferat din nou. Pacientul era stabil hemodinamic, era în regulă."

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: "Este un lucru inadmisibil să plimbi un pacient între două spitale, un pacient cu 3 plăgi împuşcate! Deci, la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă am făcut o comisie comună care va merge în control la Cluj să verifice exact cum stau lucrurile şi ce s-a întâmplat acolo."

Rănitul a fost într-un târziu operat şi se afla acum internat sub pază.

Camelia Strungari, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Bistriţa Năsăud: "Este stabil hemodinamic şi respirator, comunica."

Poliţiştii încearcă să afle toate detaliile acestei afaceri sângeroase dar şi dacă bărbatul împuşcat este în pericol să fie atacat şi de alţi indivizi.

Bărbatul împuşcat este din Odessa şi este de profesie fotograf. Potrivit martorilor, imediat după incident, el se temea teribil pentru viaţa lui şi se ascundea de maşinile care treceau pe drum. El are dublă cetăţenie: moldoveană şi ucraineană şi se pare că a fost coleg de şcoală cu cel care l-a împuşcat.

Anchetatorii susţin că în decursul anului trecut au făcut împreună trafic de ţigări de contrabandă, dar martorii incidentului povestesc şi că ar fi traficat inclusiv droguri.

Cei doi cetăţeni moldoveni veneau sâmbătă din Ungaria, iar unul dintre ei avea în maşină un pistol cu amortizor. Agresorul are 40 de ani şi domiciliul în Chişinău. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Enoriașii timișoreni, încurajați de Mitropolitul Banatului să doneze sânge

Gest umanitar impresionant la Timișoara. Zeci de persoane au venit luni dimineață la o biserică din oraș să doneze sânge.

Comoară găsită în maşina unui bulgar, oprită la frontieră. Cât aur avea

Poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un autoturism condus de un cetăţean bulgar, 557 grame aur și 520 pachete de țigări, pe care bărbatul a încercat să le introducă ilegal în țară.

Mănăstire executată silit, după ce stareţul a pierdut zeci de mii de euro la păcănele

Situaţie neaşteptată la Mănăstirea Golia din Iaşi, după ce o instanţă a decis executarea silită în contul unui împrumut făcut de fostul stareţ.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.