Aglomerație la punctele de trecere a frontierei din vestul țării. Câte persoane au ieșit din România în doar 24 de ore

×
Publicitate

Vacanţa de Sfânta Maria pune presiune pe frontierele din vest. Doar pe la Nădlac 2 au ieșit din țară, în doar 24 de ore, peste 33.000 de persoane.

Așa că s-au format cozi considerabile, și a fost doar începutul. Cei mai mulți s-au dus vineri la muncă şi abia sâmbătă pot pleca.

Polițiștii de frontieră îi sfătuiesc să urmărească harta care arată traficul în timp real de pe site-ul instituției, ca să știe cât au de așteptat în fiecare punct.
 

Aşa arăta vineri la prânz cea mai tranzitată ieşire din România, spre Ungaria, Nădlac 2, din judeţul Arad. Timpii de așteptare au depășit 90 de minute. Asta deşi au fost deschise opt artere.

Viena, Veneția sau Berlin sunt printre orașele preferate pentru o vacanță scurtă.

Turist: "În România prețurile sunt scumpe".

Reporter: "Și în Germania, unde mergi?".

Turist: "În Berlin. Iubita mea a plecat cu avionul și eu merg cu mașina că, na, îți trebuie pe acolo un mijloc de transport".

Turist: "Mergem în Italia, la Veneția. Am fost în vacanță și în România și, na, în afară tot e mai frumos. Dacă scăpăm și de vamă, e prefect".

Această aglomerație din vamă are două cauze. Pe de-o parte, românii care muncesc în străinătate și au venit în vacanță în România își termină concediul și se întorc la muncă, pe de altă parte multe persoane din vestul țării aleg să petreacă minivacanța în orașe din vestul Europei sau la spa-urile din Ungaria.

Românii care și-au terminat concediul acasă pleacă de aici cu portbagajele pline.

Șofer de TIR în Austria: "Mi se pare că e mai ieftin la noi, decât la ei, în Austria și ne-am cumpărat una-alta, alimente".

Cei care fac acest drum an de an sunt obișnuiți să stea la coadă. Unii chiar pleacă mai devreme cu o zi ca să fie siguri că ajung la timp la serviciu.

Șofer: "A fost frumos, un concediu plăcut și acum ne întoarcem din nou la muncă, trebuie. Cam în fiecare an e același lucru. Dar ce să facem, suportăm...".

Eliferet Dumitrescu: "Din păcate, aceleași probleme de fiecare dată. Până când nu intrăm în Schengen, asta e".

Polițiștii de frontieră se aşteaptă ca sâmbătă timpii de aşteptare să fie mult mai mari. Cei care au lucrat vineri, vor pleca la prima oră spre bazinele termale din ţara vecină.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62375832
O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Buzău. Un bărbat a fost rănit

O ambulanţă fără pacient a fost implicată într-un accident de circulaţie după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, pe acelaşi sens de mers.

 

62361690
Prețuri în scădere după mai bine de un an și jumătate de scumpiri brutale. Cea mai mică inflație, în iulie

După mai bine de un an și jumătate de scumpiri brutale se mai temperează prețurile.

62375789
Turiștii iau cu asalt litoralul. Cât costă o noapte de cazare și care sunt cele mai aglomerate stațiuni

Urmează cel mai aglomerat sfârșit de săptămână pe litoral. Între 150.000 și 200.000 de turiști își vor petrece la mare vacanță de Sfântă Maria.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.