Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Nu e târziu pentru adoptarea certificatului verde”

62234737
Agerpres

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a afirmat că în România sunt în circulaţie atât tulpina Omicron, cât şi Delta.

Ea a mai precizat că în momentul în care Omicron va deveni dominantă, atunci toată lumea este expusă. Pistol a menţionat că încă nu este târziu pentru reglementarea certificatului verde, transmite News.ro.

Adriana Pistol a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă se aşteaptă ca după începerea şcolii să explodeze numărul de cazuri de Omicron asupra copiilor.

“Nu va exploda asupra copiilor în mod deosebit. Încă nu avem o transmitere comunitară susţinută. Observăm că tulpina Omicron începe să câştige teren. Am putea spune, în prezent, că avem în circulaţie ambele tulpini, atât tulpina Omicron, cât şi tulpina Delta, să spunem aproximativ jumătate jumătate. Odată ce tulpina Omicron va deveni dominantă, toată lumea sigur că este expusă, iar aglomerările umane duc la apariţia de cazuri dacă măsuril preventive, respectiv masca, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei fizice nu sunt îndeplinite”, a afirmat Pistol.

Ea a precizat că în România, printre persoanele depistate cu Omicron se află doi sau trei copii.

Întrebată dacă este târziu pentru adoptarea certificatului verde, Adriana Pistol a răspuns: “În acest moment încă nu este târziu, dar sigur că la un moment dat ,dacă creşterea numărului de cazuri va fi foarte mare, în câteva săptămâni s-ar putea să devină într-adevăr târziu”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62234735
Hotărârea CNSU din 7 ianuarie 2022. Care sunt regulile pentru cei care vin din ţări aflate în zona roşie. DOCUMENT
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat vineri o hotărâre privind procedura de aprobare a listei cu încadrarea ţărilor/teritoriilor în zonele de risc epidemiologic, regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor.
62204414
DOCUMENT. CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Modificări privind carantina
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat vineri o nouă hotărâre prin care se actualizează lista ţărilor/ teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.
62152725
Trei oraşe înregistrează cea mai mare incidență COVID-19 din țară. Care este situația pe comune
Trei oraşe înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 cumulată la 14 zile de peste 3 la mia de locuitori, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).