Razie de amploare a polițiștilor în București la persoanele care circulă pe trotinete și mopede

×
Publicitate

O razie de amploare a polițiștilor rutieri se desfășoară la această oră în toată țara și îi vizează, în special, pe cei care circulă pe trotinete și mopede.

Numărul accidentelor rutiere provocate de aceștia a crescut, iar, potrivit ultimelor analize ale Poliției Române, a crescut și numărul victimelor.

Potrivit datelor pe care Poliția Rutieră din București le deține, anul trecut au fost înregistrate 86 de accidente grave petrecute în Capitală din cauza celor care conduc trotinete sau biciclete, iar numărul persoanelor care au murit în urma acestor accidente a ajuns la șase. Tocmai de aceea, polițiștii desfășoară astfel de razii în aproape toate intersecțiile aglomerate din Capitală.

În zona Pieței Romane au fost deja persoane care au primit sancțiuni. De exemplu, un tânăr a fost amendat cu 810 lei după ce a fost prins de polițiști circulând cu trotineta pe trotuar, acolo unde nu există benzi speciale, respectiv piste pentru bicicliști. În cazul în care nu există o astfel de pistă amenajată, bicicliștii și cei care conduc trotinete trebuie să meargă cât mai aproape de marginea drumului, pe șosea.

Vorbim despre trotinete electrice, însă amenzile sunt mult mai mari pentru cei care folosesc motociclete sau mopede pentru a livra mâncare. Aceștia uită, de multe ori, să coboare de pe vehicul și circulă cu el pe trotuar, deși este vorba despre un mijloc de transport pentru care este necesar permisul de conducere. Cei care fac acest lucru riscă o amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei.

În plus, cei care circulă cu trotinetele pe contrasens riscă o amendă de 1.200 de lei. Mulți dintre cei care fac acest lucru invocă drept scuză faptul că, astfel, văd mai bine mașinile care vin către ei și au impresia că se simt mai în siguranță. În realitate, însă, se pun în pericol atât pe ei, cât și pe șoferii care îi pot observa prea târziu.

Tocmai din acest motiv, polițiștii desfășoară astfel de razii, iar de această dată aplică și amenzi. Până acum, aceștia ofereau doar avertismente și le reaminteau participanților la trafic regulile, însă, de acum încolo, cei care le încalcă vor primi sancțiuni usturătoare.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Sorana Cîrstea, unică: performanța reușită, o raritate în sportul mondial
Citește și...
Un cuţit a fost găsit într-o toaletă a unei şcoli din București. Ar fi fost adus de un elev de 10 ani

Poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi, joi, prin 112, că în toaleta unei şcoli din Sectorul 6 al Capitalei a fost găsit un cuţit care ar fi fost adus de un elev de 10 ani, care l-ar fi găsit într-o staţie STB.

O bătrână din Maramureș a fost sfâșiată de un câine care a atacat-o în timp ce se plimba cu animalul ei de companie

O bătrână de 82 de ani din Maramureș a fost sfâșiată de un câine care a atacat-o pe stradă, în timp ce femeia se plimba cu animalul de companie. Femeia a fost dusă de urgență la spital cu răni la mâini și la picioare.  

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România, conform unei decizii pronunţate joi.

Recomandări
UE reacționează dur după incidentul de la Leipzig. Kaja Kallas acuză Rusia de „terorism susținut de un stat”

O dronă încărcată cu explozibil, găsită la începutul lunii august pe aeroportul din Leipzig, are „caracteristicile unui act de terorism susținut de un stat”, afirmă Kaja Kallas.

”UDMR a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, acuză deputatul USR Cătălin Drulă

Deputatul USR Cătălin Drulă acuză partidul UDMR, într-un mesaj scris în limba maghiară pe Facebook, că ”a ajutat extremismul să câştige teren în Parlamentul României”, prin voturile pe care deputații Uniunii le-au dat celor din AUR și SOS în 1 septembrie.

Doi chirurgi de la Spitalul Militar Constanța sunt cercetați de DNA pentru luare de mită în formă continuată

Şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Militar Constanţa şi un alt medic chirurg de la aceeaşi unitate medicală sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru luare de mită în formă continuată.