Accident grav soldat cu șase victime în Brașov. O persoană a intrat în stop cardio-respirator și a murit

×
Publicitate

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă după amiază, în municipiul Braşov, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Printre răniţi se numără şi o adolescentă în vârstă de 16 ani, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc pe bulevardul Saturn din municipiul Braşov, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat pe contrasens, maşina sa lovindu-se frontal de un alt autoturism. În urma impactului foarte violent, două persoane au rămas încarcerate în una dintre maşini.

Echipajele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit şase victime. Una dintre ele, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost scoasă din maşină în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Celelalte cinci persoane implicate în accident erau conştiente, dar rănite, fiind transportate la spital. Printre victime se numără şi o adolescentă în vârstă de 16 ani care a suferit un traumatism cranio-facial şi un traumatism la coloană şi a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Braşov.

În urma accidentului a fost afectată inclusiv circulaţia mijloacelor de transport în comun care au traseu pe bulevardul Saturn.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62334306
Tânărul care a ajuns legumă din cauza unei dureri de măsea a murit sâmbătă. Familia acuză medicii de neglijență în serviciu
Tânărul internat în stare gravă, după ce a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu o durere de măsea, a murit, sâmbătă, 25 martie. Bărbatul ar fi suferit, într-o singură lună, şapte operații la gât şi la plămâni, din cauza unei infecţii la măsea.
62334291
Un grădinar a fost la un pas de moarte după ce a contractat o infecție apărută în timpul Primului Război Mondial
Aflat în grădină, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Suedia, a contractat o infecție extrem de periculoasă, care a fost identificată pentru prima oară în timpul Primului Război Mondial.
62334271
Actriţa Reese Whiterspoon, cunoscută pentru rolul din „Blonda de la Drept” divorţează după 12 ani de căsnicie
Actriţa Reese Witherspoon şi soţul ei, producătorul Jim Toth, şi-au anunţat divorţul după 12 ani de căsnicie.