Accident în lanț într-o intersecție aglomerată din Drobeta Turnu Severin. Un șofer nu ar fi acordat prioritate ambulanței

×
Publicitate

Patru vehicule, inclusiv o ambulanță SMURD, au fost avariate marți, în urma unui accident în lanț petrecut în Drobeta Turnu Severin.

Evenimentul a avut loc într-o intersecție aglomerată, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate ambulanței care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

După impactul dintre autospeciala SMURD și mașina al cărui șofer nu a acordat prioritate, cea din urmă a ajuns pe contrasens și a surprins alte 2 autoturisme.

Șofer implicat în accident: „Dânsul venea să intre din sens opus. În timpul ăla venea și ambulanța, s-a speriat de SMURD, a atins botul la mașina SMURD și s-a întors, și a ajuns pe celălalt sens de mers... Putea să fie nasol, că eu m-am pomenit cu el peste mine, pe celălalt sens de mers”.

Echipajul medical era în misiune

Paramedic: „Eram atent la foaia de solicitare.
Reporter: Mergeați la caz?
Paramedic: Da, mergeam la caz. Ne-a tăiat calea”.

Daniela Înțeleptu, purtător de cuvânt ISU Mehedinți: „Ambulanța SMURD avea semnalele acustice și luminoase pornite. În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, cu atac de panică. A fost preluată de echipajul SAJ și a refuzat transportul la spital”.

Niciun șofer nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62535782
Pățania unei clujence care a fost sunată în legătură cu o posibilă fraudă la bancă: Îmi închide telefonul, se șterg mesajele

Sunt tot mai multe tentative de fraudă prin telefon în România. Infractorii se folosesc de identitatea și autoritatea unor instituții ale statului, precum Poliție, ANAF sau chiar bănci, dar și de povești convingătoare.

62535765
Ce spune prietenul lui Crin Antonescu despre declarația dată de acesta la Securitate: „Asta mi se pare o calomnie murdară”

Prietenul lui Crin Antonescu pentru care a fost chemat la Securitate, Ştefan Costache, a afirmat, marţi, că actualul candidat în alegerile prezidenţiale a fost singura persoană în care a avut încredere să-i spună că va pleca din ţară.

62535763
Bărbatul din Iași, care și-a lovit fosta soție cu ciocanul, a fost arestat preventiv. Care este starea victimei

Bărbatul din judeţul Iaşi care şi-a lovit fosta soţia, apoi a incendiat-o, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, magistraţii respingând solicitarea sa de a fi arestat la domiciliu.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.