Accident grav în Alexandria. 13 persoane au ajuns la spital, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit

62300810

Un microbuz cu pasageri şi o autoutilitară s-au ciocnit, sâmbătă dimineața, într-o intersecţie din municipiul Alexandria. În urma impactului, microbuzul, în care se aflau 15 persoane, s-a răsturnat.  

În urma accidentului, 13 persoane au fost transportate la spital.

”Astăzi de dimineaţă, la ora 04.02, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă s-a anunţat producerea unui accident rutier în municipiul Alexandria, la intersecţia străzilor Cuza Vodă şi 1 Mai, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi o autoutilitară de transport marfă. La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că microbuzul era răsturnat, însă toate persoanele erau ieşite, acuzând leziuni uşoare. În eveniment au fost implicate 16 persoane, dintre care 15 din microbuz şi una din autocamionetă”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, ISU Teleorman.

Potrivit sursei citate, 13 persoane, cu vârste între 25 şi 65 de ani, cu leziuni uşoare, conştiente şi cooperante, au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigaţii medicale amănunţite şi îngrijiri de specialitate.

La accident salvatorii au intervenit cu 6 ambulanţe SAJ, una SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), o maşină de stingere şi o autospecială de descarcerare.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62300809
Avertismentul celui mai mare producător de energie din România. Ce trebuie să facă toți românii
„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați”.
62300790
Ultimele informații despre starea de sănătate a tinerei care a fost înjunghiată în Miercurea Ciuc. "Dă semne de trezire"
O tânără de 22 de ani a fost înjunghiată, în plină zi, în centrul orașului Miercurea Ciuc, în apropriere de clădirea Palatului Administrativ.
62300784
Harta ororilor făcute de ruși, realizată de „Associated Press”: „Locul faptei: Bucea”
O hartă a ororilor lăsate în urmă de ruși la Bucea a fost realizată de jurnaliștii de la Associated Press, pornind de la imaginile camerelor de supraveghere.