Plan Roşu după un accident cu 10 victime, în Sibiu. Starea răniților

62008840

Accident rutier grav pe raza localității Avrig, județul Sibiu, în care au fost implicate 2 autoturisme și 2 microbuze.

UPDATE 17:30: Majoritatea răniţilor vor fi externaţi în urma investigaţiilor

Şase dintre cei zece răniţi în urma accidentului care a avut loc duminică pe DN1, la Avrig, vor fi externaţi din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce se vor termina investigaţiile medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Decebal Todăriţă, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, cel mai grav este un bărbat de 20 de ani, cu mai multe traumatisme, care a fost operat la Ortopedie. Alţi doi răniţi vor fi operaţi la Ortopedie şi Chirurgie.

„La UPU Sibiu au ajuns nouă pacienţi, şase bărbaţi şi trei femei. Pacienţii au între 17 şi 52 de ani. Au fost preluaţi şi triaţi de medici, se află în investigaţii. Cel mai grav este un bărbat de 20 de ani, politraumatizat, cu care se va intra direct în sala de operaţie la Ortopedie. Alţi doi pacienţi vor rămâne internaţi pe Ortopedie, respectiv Chirurgie. Ceilalţi vor pleca, cel mai probabil, cu recomandări medicale, după încheierea tuturor investigaţiilor", a explicat Decebal Todăriţă.

Unul dintre cei zece răniţi din accident a fost internat la Spitalul Militar.

UPDATE 14:00 Maşina condusă de şoferul care a produs accidentul de la Avrig, soldat cu zece răniţi, era echipată cu cauciucuri de iarnă, dar foarte uzate, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"Anvelopele autoturismului condus de şoferul care a produs accidentul sunt de iarnă, dar foarte uzate", a explicat Welter.

Şoferul vinovat de accident este un tânăr de 22 de ani, din Braşov, care se îndrepta duminică dimineaţa, spre Sibiu, pe DN1, pe centura ocolitoare a oraşului Avrig. Acesta a depăşit un autoturism, iar la revenirea pe banda sa a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând într-un microbuz şi pe urmă în alt autoturism. Microbuzul lovit a ricoşat în alt microbuz.

În urma acestui accident, zece persoane au fost rănite, fiind transportate la trei spitale din municipiul Sibiu - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Militar şi Spitalul de Pediatrie.

La Pediatrie a fost transportat un tânăr de 17 ani, cu traumatism de claviculă, potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Cristina Criveanu.

Printre răniţi se numără şi şoferul vinovat de accident şi cei trei pasageri din maşina sa, potrivit Elenei Welter.

Cel mai grav rănit este un bărbat care a suferit politraumatisme şi este inconştient. El a fost transportat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.

Conform ISU Sibiu, planul roşu de intervenţie s-a încheiat. La locul accidentului au intervenit 12 ambulanţe.

accident Avrig

UPDATE 13:10 Ambulanţele au transportat la spitalele din Sibiu zece răniţi, dintre care unul intubat, în urma accidentului produs duminică pe DN1 la Avrig, în care au fost implicate două microbuze şi două autoturisme, a anunţat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Cristina Criveanu.

"Zece victime, dintre care una intubată, preluate de către echipajele medicale şi încă opt care nu au nevoie de îngrijiri medicale. S-au prealertat spitalele din Sibiu", a declarat reprezentanta ISU Sibiu.

Potrivit acesteia, vinovat ar fi un şofer a cărui maşină a derapat, după ce a făcut o depăşire.

accident Avrig

O parte dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Militar din Sibiu, celelalţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

La locul accidentului s-a instalat şi un cort în care să fie adăpostite persoanele care au fost în microbuze şi nu sunt rănite. O autospecială de pompieri va asigura încălzirea acestora.

Cele două microbuze sunt mixte, fiind destinate atât transportului de persoane, cât şi de marfă, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Într-un microbuz se aflau şapte pasageri, iar în celălalt - cinci, a precizat ea.

Conform datelor furnizate de Poliţie, accidentul a fost provocat de un şofer de 22 de ani, din Braşov, aflat la volanul unui turism care a efectuat o depăşire, iar la revenirea pe banda sa a derapat şi a intrat pe contrasens, lovindu-se de unul dintre microbuze şi un autoturism. Microbuzul lovit a ricoşat în cel de-al doilea.

Având în vedere numărul mare de ocupanți, la nivelul județului Sibiu a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune alertarea tuturor echipajelor medicale SMURD și SAJ disponibile din zonă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Pericol de avalanșă la Bâlea Lac. Avertismentul transmis de meteorologi

Meteorologii au emis informare de risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanşe la Bâlea Lac, la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, unde se înregistrează un strat de zăpadă de 104 centimetri.

Bloc evacuat la Ocna Sibiului, din cauza unei acumulări de monoxid. 3 copii, la spital

Situaţie gravă în localitatea Ocna Sibiului. 

Cum au apărut preşedintele şi soţia sa la slujbă. Ţinuta purtată de Carmen Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îşi petrece weekend-ul acasă la Sibiu. Duminică, el participă, împreună cu soţia sa, Carmen, la slujba de la Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime" din Sibiu.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.