O mașină a fost lovită de tren în Brașov, după ce șoferul nu a oprit la trecerea de cale ferată. Șase persoane au fost rănite

×
Publicitate

Vacanța unei familii de români stabiliți în Franța fost întreruptă violent, joi, pe o cale ferată din Brașov.

Mașina în care se aflau a fost izbită de tren, iar trei adulți și doi copii sunt acum la spital. Intersecția cu calea ferată este semaforizată, însă martorii spun că șoferul a ignorat atât culoarea roșie, cât și semnalele acustice, și a forțat trecerea prin fața locomotivei.

accident brasov

La locul accidentului, semafoarele au rămas blocate pe culoarea roșie, iar avertizarea acustică a continuat și ea să sune până la finalizarea cercetărilor. Mașina în care se aflau patru adulți și doi copii fusese străpunsă de cele două tampoane ale garniturii, și împinsă zeci de metri pe calea ferată.

Răzvan Cîțu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov: „Șoferul a rămas încarcerat, iar celelalte cinci persoane s-au autoevacuat până am ajuns noi”.

Anchetatorii spun că ocupanții mașinii au trecut milimetric pe lângă moarte.

Cristian Tudor, reprezentant al Serviciului pentru Siguranța Circulației: „Efectiv a intrat de la semafor, a intrat în față în viteză fără să oprească. Au intrat tampoanele în stâlpii mașinii și de aia n-a lovit persoanele din mașină. Dacă îi lovea în cap cu tamponul, erau victime decedate”.

Accidentul s-a petrecut la o intersecție foarte aglomerată, unde o stradă din oraș taie calea ferată. Tocmai pentru că traficul e intens, există semafoare vizibile din toate direcțiile, iar când se apropie trenul, se pornește și avertizarea sonoră. Cei din mașină au avut mare noroc pentru că, aici, garniturile de tren au o viteză foarte mica. De altfel, acesta este motivul pentru care unii șoferi forțează trecerea, convinși că scapă înaintea trenului.

acc brasov

În urmă cu doua luni, un alt șofer și-a pierdut viața, exact acolo. Oamenii care stau în zona spun că ar trebui montată și o barieră.

Martor: „Înainte să vină trenul, să se pună barieră, să nu mai treacă nimeni, pentru siguranță, pentru că aici e foarte periculoasă trecerea”.

Din cele șase persoane aflate în masină, una a scăpat doar cu sperietură. Celelalte au ajuns la spital, dar numai șoferul are răni grave.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62375326
Alţi patru artişti care au cântat la Untold, amendaţi de jandarmi pentru versuri cu limbaj vulgar, licenţios sau rasist
Alţi patru artişti care au susţinut concerte la festivalul Untold de la Cluj-Napoca au fost amendaţi de jandarmi cu câte o mie de lei pentru că au prezentat versuri cu limbaj vulgar, licenţios sau rasist.
62360791
Controale la 13 spitale din Argeş. Prefectura a primit sesizări - unii aparținători spun că nu pot lua legătura cu rudele
O echipă de control formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii a început, joi, verificări la 13 spitale publice din judeţul Argeş, aflate în administrarea Consiliului Judeţean sau a autorităţilor publice locale.
62368039
Un copil de nici 3 ani din Prahova a murit după ce s-ar fi înecat în pârâul din spatele casei. Ce spun polițiștii
Un copil în vârstă de 2 ani și 8 luni din comuna Scorțeni, județul Prahova, a murit după ce s-ar fi înecat în pârâul din spatele casei.